Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2013
procedural · respins
Puiu Hașotti
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 4–9 martie a.c. 22
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Onorat Senat,
1. Am stabilit programul până la ora 13.00, în principiu,
sau până la epuizarea ordinii de zi.
Am tăiat din ordinea de zi 11 puncte și ne-am oprit, la propunerea opoziției, la 9 puncte.
2. Declarațiile politice s-au încheiat.
3. Păi, stimați colegi, dacă aveți de făcut amendamente în plen, solicitați plenului să faceți amendamente și, dacă plenul hotărăște că se poate admite depunerea amendamentului în plen – ceea ce se întâmplă foarte rar, este cu totul ieșit din comun –, atunci, da, faceți amendamente în plen.
Dar, stimați colegi, conform regulamentului, faceți amendamente la comisia de aviz, la comisia de fond și veniți și le susțineți aici, dacă se resping. Nu este în regulă să depunem aici, să discutăm amendamente în plen, pentru că nu este regulamentar.
Și, tot regulamentar, să mă scuze domnul senator Cotescu, în calitate de lider de grup, solicit întreruperea dezbaterilor, pentru că fiecare grup parlamentar s-a pronunțat, și să purcedem la vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.