Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Florin Constantinescu
Discurs
## **Domnul Florin Constantinescu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică am intitulat-o „Un minister pentru liniștea PDL”.
Doamnelor și domnilor senatori,
## Stimați colegi,
Săptămâna trecută, printr-o mișcare heirupistă, puterea portocaliu-verzuie a trimis Parlamentului propunerea de înființare a unei structuri care să gestioneze fondurile europene și absorbția lor. Ieri, în Parlament, a fost aprobată modificarea structurii Guvernului și înființarea noului minister. Mai bine zis, ministerul respectiv va coordona absorbția fondurilor și nu va avea propriu-zis un portofoliu.
Într-un studiu realizat în luna mai de o companie americană de consultanță și audit (KPMG) se arată că România se află pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est în privința accesării fondurilor europene, cu o rată de absorbție, plăți efective, de 7% în perioada 2007–2010, cele mai slabe performanțe fiind consemnate la capitolele transporturi și mediu, care beneficiază de cele mai mari
sume. Astfel, România a obținut până la sfârșitul anului trecut plăți efective de numai 1,5 miliarde de euro (7%) din bugetul total de 23,3 miliarde de euro, disponibil în perioada 2007–2013, prin șapte programe operaționale, de la Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune și Fondul Social European.
La nivel regional, în cele zece țări care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, rata plăților efective este de 17%. Letonia are cele mai bune performanțe, cu un procent de 30, urmată de Lituania cu 30%, Slovenia – 27%, Cehia – 26%, Estonia – 21%, Slovacia – 17%, Ungaria și Polonia – 16% fiecare, Bulgaria – 10%, iar România –7%.
România a înregistrat cele mai slabe performanțe în privința plăților efective obținute prin programele operaționale sectoriale „Transport” și „Mediu”, care au alocate cele mai mari sume. În perioada 2007–2013, Uniunea Europeană pune la dispoziția României suma de 19,2 miliarde de euro, reprezentând fonduri structurale, bani care trebuie cheltuiți până în anul 2015. La sfârșitul lunii mai 2011, plățile efectuate către beneficiarii de fonduri au totalizat aproape 9,7 miliarde de lei sau 2,37 miliarde de euro, astfel încât rata de absorbție a ajuns la 12%.
Stimați colegi,
Ministerul pe care puterea vrea să-l înființeze este un minister de fațadă, doar pentru liniștea unor miniștri. În loc să-i sancționeze pe cei care greșesc constant în folosirea banilor europeni, Guvernul înființează o structură pentru a spăla imaginea României în străinătate.
O prioritate ar fi fost, de exemplu, modificarea legislației în domeniu. Am spus-o și cu alte ocazii, dați-mi voie să o repet: avem o legislație greoaie, stufoasă în domeniul absorbției fondurilor europene. Din acest motiv, suntem foarte performanți în a scrie proiecte, a lucra cu actele, dar mult mai greu ne este să implementăm toate aceste proiecte pe care le punem pe hârtie. De aici vine și proasta gestionare a fondurilor repartizate, deficitara absorbție de fonduri. Deci schimbarea legislației în domeniu este o condiție necesară pentru eliminarea intervențiilor politice în întocmirea și aprobarea finanțărilor.