Florin-Cornel Popovici

## **Domnul Florin-Cornel Popovici:**

Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimați colegi*,

Astăzi, ne aflăm în fața unei decizii care depășește simpla dimensiune administrativă sau contabilă a unui proiect de investiții.*

Ne aflăm în fața unui vot care are de-a face cu memoria unei identități culturale plurale, cu respectul față de patrimoniul artistic.

Timișoara nu este doar un oraș; este un simbol viu al coexistenței între etnii, limbi și confesiuni, un oraș în care, încă din secolul al XVIII-lea, ideile iluministe au pătruns, aducând modernitate, reforme și cultură. Aici, teatrul a devenit o formă de educație civică și artă comunitară. Primele spectacole în limba germană, apoi cele maghiare și românești au făcut din scena timișoreană un model de dialog intercultural, în Europa Centrală.

În 1868, un tânăr pe nume Mihai Eminescu, sufleor și copist de roluri, ajungea cu trupa Mihail Pascaly la Timișoara, nu întâmplător, aici existând deja un public pregătit, cititor de literatură europeană, interesat de piesele lui Schiller, Shakespeare sau Alecsandri.

Presa vremii, precum „Temesvarer Zeitung”, relata cu pasiune spectacolele din oraș, confirmând că teatrul era, la Timișoara, o expresie firească a unei societăți educate și deschise.