Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2001
other · adoptat
Florin Hriþcu
Discurs
## **Domnul Florin Hriþcu:**
Domnule preºedinte, Domnule prim-ministru,
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Domnilor miniºtri,
Iniþiatorii moþiunii pe care o dezbatem azi, colegii care aparþin Partidului România Mare, au provocat în mod deliberat, prin modul cum au gândit ºi redactat textul supus dezbaterii, o confuzie. Nici nu am început bine activitatea ºi s-au ºi grãbit sã punã beþe în roate printr-o inovaþie în viaþa parlamentarã.
Prevalându-se de argumentul cã România a semnat, dar nu a ratificat Carta europeanã a limbilor regionale sau minoritare, ºi cã, prin reglementarea unor drepturi ale cetãþenilor aparþinând minoritãþilor naþionale în relaþiile acestora cu autoritãþile administraþiei publice locale, s-ar aduce atingere unor prevederi constituþionale, iniþiatorii moþiunii cer îngheþarea acestei legi, practic, suspendarea Legii administraþiei publice locale.
Trebuie spus, din capul locului, cã, din punct de vedere strict juridic ºi procedural, aceastã cerere este inadmisibilã. Dupã ce a parcurs toate etapele procesului legislativ, aflându-se în faza de mediere a celor douã Camere, aceastã lege care reglementeazã un domeniu fundamental, organizarea administraþiei locale, nu mai poate fi blocatã printr-o moþiune. Proiectul de lege a fost adoptat cu votul majoritãþii fiecãrei Camere a Parlamentului ºi, în consecinþã, textul prezentei moþiuni poate servi, cel mult, ca suport pentru o declaraþie politicã a senatorilor Partidului România Mare.
Am fi putut împiedica susþinerea acestei moþiuni pe motivul legal cã este inadmisibilã, dar nu am dorit sã repetãm gestul majoritãþii din legislatura trecutã care, în toamna anului 1998, a refuzat dezbaterea moþiunii simple cunoscutã sub numele ”Statul de dreptÒ. Nu am dorit sã se interpreteze ca o acþiune antidemocraticã împotriva spiritului parlamentar, a liberei exprimãri de opinie. Legea pusã în discuþie de semnatarii moþiunii reglementeazã nu doar drepturile minoritãþilor în relaþiile cu autoritãþile administraþiei publice locale, ci reglementeazã regimul general al autonomiei locale, dezvoltând ºi concretizând principiile constituþionale ºi pe cele ale Cartei europene, autonomiei locale. Or, în situaþia în care s-ar aplica mãsura prevãzutã la pct. 3 din moþiune, ºi anume îngheþarea dezbaterilor la Legea administraþiei publice locale, practic ar fi blocatã reforma administraþiei publice în România.
Decizia noastrã de a vota împotriva moþiunii are ca suport, în primul rând, necesitatea continuãrii reformei administraþiei publice.
P.D.S.R.-ul nu poate accepta blocarea reformei acestui domeniu, cu atât mai mult cu cât reforma administrativã a fost începutã încã din anul 1991 pe baza realitãþilor ºi posibilitãþilor reale ale unitãþilor administrativ-teritoriale.
Acesta este ºi motivul pentru care, între anii 1997Ñ 2000, P.D.S.R. a fãcut o opoziþie constructivã, utilizând mijloacele legale, constituþionale, în special prin acþiuni politice ºi parlamentare pentru ca noul proiect de act normativ sã se apropie cât mai mult de cerinþele realitãþii.