Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2018
Informare · respins
Dan Vîlceanu
Discurs
## Da, domnule președinte.
Este vorba de art. 38 alin. (3) lit. c). O să vă spun succint despre ce este vorba.
Până la 1 martie, Ministerul Sănătății trebuia să vină cu un regulament de sporuri pentru sistemul sanitar. N-a venit cu acest regulament, n-a fost adoptat prin hotărâre de guvern. Deci, practic, după 1 martie, personalul din sistemul sanitar nu mai poate primi sporurile.
Și, încercând să rezolvăm această problemă, am depus un amendament prin care data aceasta, de 1 martie, să fie scoasă din lege, pentru ca până la apariția hotărârii de guvern privind regulamentul de sporuri oamenii să-și poată primi sporurile.
Din păcate, în comisie, așa cum vedeți, a fost respins. Haideți să încercăm să rezolvăm problema aceasta, e și problema Guvernului dumneavoastră, și să-l votăm. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.