Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 mai 2020
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Iordache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
**:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Am depus acest proiect de lege la finalul lunii martie, ca urmare a problemelor sesizate de Consiliul Național al Elevilor*, și vă mărturisesc că, așa cum este definit textul de lege, reprezintă sau reflectă contribuția Consiliului Național al Elevilor într-o mare măsură.
În acest text de lege cred eu că încercăm să aducem acolo unde trebuie, și anume în Legea educației naționale, obligativitatea ca statul, prin Ministerul Educației și Cercetării, să se îngrijească pentru toate generațiile de elevi – deci nu mă refer doar la generația 2020 –, pentru toate promoțiile care se află în situații de vulnerabilitate și pentru toți dascălii că au la dispoziție infrastructura necesară și prevedem în textul de lege dotarea cu dispozitive conectate la internet, de tip laptop sau tabletă, a tuturor elevilor vulnerabili și a tuturor dascălilor, cu aceste obiecte, așa încât ei să poată să acceseze școala online.* Iată, școala online de acasă, în etape de criză, precum cea pe care o traversăm și acum, dar poate complementar activității educaționale din clasă și în viitor, și în alte momente în care se vor sista orele în clasă, pentru că, așa cum se vede, se poate ca astfel de etape să se repete.