Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2020
regulation amendment · respins
Florin Iordache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
**:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere pe fond, în procedură de urgență, Propunerea legislativă privind completarea art. 119 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale; Pl-x 124/2020.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 119 din Legea educației naționale nr. 1/2011 în sensul interzicerii majorării tuturor taxelor universitare pe perioada stării de urgență și încă 12 luni după aceasta.
De asemenea, se propune să fie interzisă indexarea oricăror taxe universitare cu rata inflației pe perioada stării de urgență și încă 12 luni după finalizarea acesteia.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaților fiind prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterii, în ședința din 28 aprilie 2020, comisia a propus, cu 14 voturi pentru respingere și 8 voturi împotriva respingerii, respingerea propunerii legislative, din următoarele considerente: autonomia universitară este garantată, în baza art. 32 alin. (6) din Constituția României12. Astfel, prin aplicarea măsurilor propuse în cuprinsul inițiativei legislative, s-ar crea premisele unor vicii de neconstituționalitate*