Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Viorel Ștefan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, comisia noastră a fost sesizată pentru dezbaterea pe fond a prezentului proiect de lege.
Conform art. 75 din Constituție și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră, proiectul de lege.
Am primit avize favorabile de la Comisia pentru industrii și servicii, de la Comisia juridică, precum și de la Consiliul Legislativ.
Prin proiectul de lege supus dezbaterii se propune ca, în scopul atingerii nivelului de siguranță a stocului de rezervă de stat la produsul octoxid de uraniu, destinat unităților 1–4 ale Centralei Nuclearelectrice Cernavodă, pentru întreaga perioadă de exploatare a acestora, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2015, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, să poată fi alocate sume Ministerului Afacerilor Interne, necesare constituirii stocurilor de rezervă de stat de octoxid de uraniu de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Cantitățile de octoxid de uraniu ce vor fi preluate de la operatorul economic specializat se vor stabili prin hotărâre a Guvernului.
În urma examinării și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare prezentul proiect de lege în forma adoptată de Senat, fără amendamente.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Propun un timp de dezbatere de cinci minute. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.