Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2011
Declarații politice · retrimis
Frunda György
Discurs
## **Domnul Frunda György:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să fiu în rolul românului imparțial. Eu cred că toți cei trei colegi senatori au dreptate în luările lor de cuvânt.
Eu cred că problema este exclusiv de drept constituțional și pune din nou pe tapet, în discuție, oportunitatea constituțională a ordonanțelor simple și, în special, a ordonanțelor de urgență ale Guvernului.
Am o ordonanță care și-a produs efectele, iar președintele republicii solicită, prin cererea de reexaminare, invalidarea acesteia, pentru că și-a produs efectele.
Or, din punct de vedere al construcției constituționale, cererea Președintelui României este inacceptabilă. Acesta este răspunsul de drept constituțional.
Președintele republicii nu poate invoca faptul că ordonanța și-a produs efectele, că nu mai este actuală, și atunci, prin cerere de reexaminare, să solicit respingerea ei.
Care este scopul și care este urmarea admiterii sau respingerii acestei cereri?
Este răspunderea politică a Guvernului care a emis ordonanța respectivă.
Pe oportunitate, președintele republicii nu poate face o cerere de reexaminare sau o poate face, dar nu o putem admite noi în termeni constituționali. Cererea de reexaminare a președintelui țării poate viza întrebări de neconstituționalitate, de nesincronizare legislativă, de tehnică legislativă. Acestea sunt situațiile când președintele țării poate cere reexaminarea, dar în niciun caz oportunitatea unui act normativ. Oportunitatea actului normativ este la aprecierea Parlamentului.
Da, colegii mei au dreptate. A fost o greșeală a Constituantei această delegare legislativă constituțională. Constituanta României a greșit profund atunci când a acceptat posibilitatea ordonanțelor de urgență ale Guvernului și asumarea răspunderii. Sunt porțile prin care Legislativul își pierde rolul acordat prin Constituție. Sunt porțile când oricare guvern al acestei țări poate abuza de prevederile constituționale și poate să ia în desconsiderare puterea legislativă a Parlamentului.
De aceea, dacă intrăm într-o revizuire a Constituției, punctele esențiale trebuie să fie eliminarea ordonanțelor de urgență ale Guvernului și asumarea răspunderii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.