Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2010
procedural · respins
Gabriel Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Gabriel Oprea:**
Domnule președinte, Stimați invitați,
Stimați colegi,
Aș fi vrut ca, pornind de la această moțiune, să pot vorbi mai mult despre situația Armatei Române.
Aș fi vrut să spun, de exemplu, despre efectele benefice ale modificării Legii nr. 384/2006 privind Statutul soldaților și gradaților voluntari. A fost un proiect pentru care am muncit împreună cu parlamentari de la toate partidele și vreau să le mulțumesc.
De asemenea, aș fi putut vorbi despre parteneriatele care se derulează, în acest moment, în toată țara între administrația publică locală, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
În foarte multe județe din țară se vor realiza proiecte edilitare, mai precis locuințe pentru tineri, pentru oameni fără casă, pentru oameni cu venituri mici. Este un proiect benefic atât pentru comunitățile locale, cât și pentru armată, care va beneficia de o cotă-parte din aceste construcții, asigurând astfel locuințe de serviciu militarilor noștri.
Nu în ultimul rând, aș fi putut să vorbesc despre cel mai recent proiect, finalizat cu sprijinul domnului prim-ministru, al ministrului Videanu, și anume delaborarea muniției existente în depozitele armatei cu un risc foarte ridicat, un pericol pentru populație și pentru mediu, muniție acumulată în vreo 40 de ani. Este o operațiune care nu s-a făcut niciodată în ultimii 20 de ani, dar care este absolut necesară. Vom da astfel de lucru muncitorilor din cele 15 filiale ale Companiei Naționale ROMARM și, în același timp, vom rezolva o problemă importantă de siguranță națională.
Ați ales însă varianta unei moțiuni, o moțiune în care spuneți că sunt duplicitar, dar vă amintesc, dragi foști colegi, că la fel ați spus și în ianuarie 2009, când mi-am respectat jurământul de ministru și nu am permis mafiei să intre în Guvernul României.
Vă amintesc faptul că, până acum câteva săptămâni, în această sală era cineva care spunea că vrea să-mi facă dosare, iar pe alți colegi să-i aresteze.
Dumneavoastră, domnilor foști colegi, mi-ați făcut o moțiune, cu un alt context, dar aceeași gândire. Pentru orice om de bună-credință din România, este clar că mi-am respectat jurământul de ministru și obiectivul asumat în fruntea Armatei Române.
Nu m-am abătut niciodată de la principiile unui militar și nici nu voi face acest lucru, indiferent de riscuri, și veți vedea.
M-am format ca om în școala militară și am depus un jurământ militar. Pentru oricine este limpede că m-am luptat pentru ca pensiile militarilor, jandarmilor, polițiștilor, pompierilor, ale tuturor celor din sistemul de siguranță națională să fie corecte și să nu scadă, ca să fie clar. La fel de clar este însă și obiectivul acestei moțiuni: este o tentativă josnică de a muta bătălia politică pe terenul instituțiilor fundamentale ale statului român.