Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2003
other · respins
George Crin Laurenþiu Antonescu
Discurs
## **Domnul George Crin Laurenþiu Antonescu:**
Mulþumesc.
M-am gândit în tot acest timp, domnule prim-ministru, când am vãzut cã ºi un coleg de-al dumneavoastrã, un domn ministru, calificã drept obraznic tonul intervenþiei mele, chiar m-am gândit dacã nu cumva, într-adevãr, am întrecut niºte limite pe care nu-mi doresc ºi cred cã îndeobºte nu le întrec. Nu consider, domnule primministru, cã am fãcut asta ºi, în orice caz, dupã gluma dumneavoastrã cu ouãle, chiar nu mai am temã de meditaþie.
În al doilea rând, în legãturã cu interesele despre care, mã rog, insinuaþi cã i-ar fi coordonat pe liberali în poziþia faþã de acest pachet de legi, e adevãrat, sunt viziuni diferite, dar vreau sã precizez încã o datã cã proiectul nostru de lege depus din luna iulie a anului trecut era mult mai sever în ceea ce priveºte reglementarea conflictului de interese, mergând pânã la grad IV de rudenie, de exemplu, ºi cã pachetul dumneavoastrã de mãsuri e opþiunea dumneavoastrã, într-adevãr, vorbeºte despre conflict de interese, dar nu reglementeazã decât incompatibilitãþi.
În fine, în al treilea rând, în legãturã cu ipoteza pe care o lansaþi, cã s-ar putea ca eu, ministru al sportului pânã acum doi ani ºi jumãtate, sã fiu vinovat de catastrofa echipei naþionale, am sã vã spun ce spunea Titu Maiorescu într-un text polemic: ”Afirmaþia e atât de comicã în sine, încât orice aº adãuga ar slãbi efectul!Ò
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.