Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări au hotărât, în ședința din 8 octombrie 2013, cu unanimitate de voturi, să adopte raport de admitere, fără amendamente.
Consiliul Legislativ a analizat proiectul de ordonanță de urgență și a avizat favorabil, cu observații și propuneri, care au fost însușite de către inițiator.
În consecință, comisia supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere și proiectul de lege.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.