Ilie Sârbu

, vorbind de gratuitatea și de felul în care s-au consumat banii, că nu avea sens comisia. Avea sens. Dacă nu mai mult sau dacă nu pentru mai mult, măcar pentru aceste fapte care s-au săvârșit și care erau secretizate. În stilul clasic românesc, când facem prostii, le secretizăm.

Ei uite că se întâmplă să se desecretizeze. Și uitați că se întâmplă că, dacă nu astăzi... probabil că nu are timp Parchetul și vedem că nu are, sunt sute de sesizări care se trimit parchetelor și nu am auzit nimic despre ele, probabil că se lucrează, probabil că aglomerația asta mare de sesizări i-a pus în imposibilitatea de a rezolva ceva. Dar vine vremea, că, ați văzut, și după șase ani, și după opt ani... Trece timpul, trece, dar nu trec și dosarele penale, ele rămân acolo.

Așa că măcar această satisfacție s-o avem noi, parlamentarii, că am făcut lumină într-un caz. Nu mă refer la persoane, nu știu care-i vinovăția unuia sau altuia, dar totuși Parchetul, când are în față un document atât de important venit de la Parlamentul României, nu de la o Cameră, cu o comisie specială, nu cred că-și va permite să se joace.

Nu așteptăm, sigur, într-o zi, în două, trei, sesizarea, autosesizarea, nu știu cum se va proceda, specialiștii cunosc mai bine formulele juridice, dar eu cred că liniștea celor care au dat aceste semnături în mod abuziv, în mod ilegal, a început să dispară. Și asta este satisfacția noastră, cred eu, că am făcut totuși ceva. Nu ne-am întâlnit degeaba și nu am pierdut... acest timp nu e pierdut și așa ar trebui să se procedeze în continuare. Așa ar trebui Guvernul să aibă curajul, cum a avut curajul în acest caz, în cazul de la Brăila.

Dacă s-a strecurat o greșeală... știm și noi cum se strecoară, știm și noi gustul amar pe care-l avem de multe ori, și-l aveți și dumneavoastră, că nu aveți nicio vină. Ce vină aveți dumneavoastră, parlamentarii, pentru ce a făcut Guvernul sau noi, de multe ori? Nu suntem noi acolo, nu luăm noi deciziile, nu avem noi informațiile toate, cum le are Guvernul.

Câteodată aprobăm, câteodată nu aprobăm, dar, dacă s-a instituit și acest mod – și asta-i de apreciat, nu-i de criticat –, nu-i un faliment al Guvernului dacă unul, două, trei, cinci, zece proiecte, ordonanțe care vin, cad. Înseamnă că ne facem datoria. Înseamnă că cenzura ultimă, pe care Parlamentul trebuie s-o facă, funcționează.

Știm și noi cum funcționează relația Parlament–Guvern, dar uite că sunt cazuri în care Parlamentul nu e de acord și Guvernul înțelege. S-a greșit. Bun, mergem mai departe? Ne facem că nu știm ce a fost? Atunci era, într-adevăr, o greșeală. Nu mă refer la cei prezenți în sală, care nu au nicio implicare, dar cei care sunt implicați, părerea mea este că nu vor avea sărbători liniștite.