George-Mihail Pruteanu

## **Domnul George-Mihail Pruteanu:**

Domnule preºedinte,

Domnule prim-ministru, Stimate colege senatoare,

Stimaþi colegi senatori,

N-am fost niciodatã pentru un meci, nu am fost niciodatã pentru înfruntare ºi am vrut Ñ ºi cum am vrut aºa am sã fac Ñ sã încep cu o vorbã prietenoasã. Am sã citez dintr-un om politic important al României Ñ care a fost citat aici de rãu; eu am sã-l citez de bine, deºi el stã, din piatrã sau din marmurã, fiind cu spatele la Senat ºi pentru martiriul pe care l-a suferit merita o statuie mai de Doamne-ajutã Ñ acest om spunea în 1918 când s-a fãcut România Mare cã: ”Noi care am vãrsat lacrimi vãzând limba noastrã scoasã din ºcoli, biserici, justiþie nu o vom lua altora. Nu vom lua putinþa vieþii de la alþiiÒ Ñ spunea Maniu. ªi am vrut sã încep cu el în spiritul unei mâini întinse, cum întotdeauna am fãcut ºi cu Mark— BŽla ºi cu Verest—y pe care i-am considerat parteneri de dialog, adversari de ºah, nu duºmani ºi nu oameni de scos afarã sau de înfrânt; oameni cu care negociez ”la sângeÒ, oameni care pot sã fie antipatici, dar care sunt parteneri încã o mie de ani de dialog.

Vreau sã vã spun cã pregãtindu-mã pentru aceastã intervenþie mi-am trecut încã o datã în revistã convingerile. Mi-am dat seama cã este o chestiune importantã. Am vrut sã vãd ºi eu, istoric, cum stã chestiunea aceasta. Ei bine, nu e nimic nou sub soare. În primul rând, cã P.D.S.R.-ul nu a descoperit acum chestiunea aceasta. Bãnuiesc cã foarte mulþi dintre dumneavoastrã ºtiu Ñ poate cã au uitat pe moment Ñ cã exact în aceºti termeni s-a pus problema în Tratatul cu Ungaria semnat de cel care este acum preºedintele Senatului ºi care pe atunci era prim-ministru. ªi vã citez textul cuvânt cu cuvânt al art. 15 din Tratatul cu Ungaria, fãcând parte din Legea nr. 113 din 10 octombrie 1996: ”Pãrþile contractante vor asigura condiþiile care sã facã posibilã folosirea ºi a limbii materne în relaþiile cu autoritãþile localeÒ. Am citat dintr-o lege emisã de P.D.S.R. în 1996. Deci, nu este vorba de o conjuncturã, nu este vorba numai de un rãspuns la presiuni ale Europei. Dar merg mai departe. Aceastã chestiune nu s-a pus numai în anul 2001, nu s-a pus în Õ96, nu s-a pus în Õ89, ci mult mai dinainte ºi, repet, chiar în asemenea termeni. Este o problemã veche ºi o problemã latã. Adicã are dimensiuni în timp ºi în spaþiu.

Încerc cât mai repede cu putinþã sã vã readuc în memorie câteva aspecte privitoare exact la aceastã tradiþie legislativã româneascã în problema care mã frãmântã ºi mã doare foarte mult. Pentru cã, fac o parantezã acum, pe mine Ñ ca ºi pe cei din P.R.M., ca ºi pe cei din P.D.S.R., ca ºi pe cei din P.N.L. Ñ mã doare foarte serios de limba românã. Ea este batjocoritã infam la mai toate posturile de televiziune. Este vorbitã porceºte, este vorbitã scârbos, libidinos, într-un stil jalnic, într-un stil mult inferior limbii de lemn a comuniºtilor. Aceea era o limbã plicticoasã, asta este o limbã greþoasã. Mã doare ºi faptul cã este obijduitã ºi ostracizatã în unele zone ale þãrii, cum sunt judeþele Harghita ºi Covasna. Da, este! Aceastã problemã a fost ºi a actualului prim-ministru, este ºi a P.R.M.-ului ºi este a P.D.S.R.-ului în primul rând. ªi bãnuiesc Ñ ºi sunt convins Ñ cã scene de groazã, oribile cum au putut ”înghiþiÒ miniºtri ai P.N.Þ.C.D.-ului, cum a fost acel Opriº, parcã îi spunea, cu care s-a discutat în maºinã, acolo nu se vor repeta sub mâna forte a Guvernului Nãstase.