George Mihail Pruteanu

## **Domnul George Mihail Pruteanu:**

Stimate colege ºi stimaþi colegi,

În aceste vremuri tulburi, sã le spunem, am fost cu toþii în preajma unei tragedii pe care nu mã sfiesc sã o numesc zguduitoare, tulburãtoare, ca o scenã dintr-o tragedie anticã. Un mare meºter al cuvântului, aº spune, un maestru al cuvântului, s-a prãpãdit la vârsta de 80 de ani ºi, la nu puþine ore dupã aceea, o mare artistã a gestului, o mare artistã a dansului, care i-a fost alãturi o viaþã întreagã, întru cãsnicie, cu tot ce înseamnã ea, ºi întru frumos, nu a suportat lipsa celui de lângã ea ºi ºi-a pus capãt zilelor. Este un gest care tulburã pânã la catarsis ºi aceastã superbã, dacã îmi este îngãduit cuvântul, solidaritate întru moarte. Este pentru noi un semn cã ceea ce este sublim, cã ceea ce este înalt în om nu dispare, oricât ar fi vremurile de serbede.

Este vorba, bineînþeles Ñ ºtiþi Ñ, de ªtefan Augustin Doinaº, un om care ar fi împlinit astãzi 80 de ani ºi o lunã. S-a nãscut în aprilie 1922. A vrut sã studieze medicina, dar ºi-a descoperit repede adevãrata vocaþie ºi a fãcut literele ºi filosofia la Cluj, avându-l acolo ca maestru pe Blaga, atunci ºi tot restul vieþii. A fãcut parte din Cercul literar de la Sibiu, împreunã cu Radu Stanca, cu Cornel Regman, cu Negoiþescu, cu Ioanichie Olteanu, Ovidiu Cotruº, Radu Enescu, oameni care, în atmosfera romanticã ºi cãrturãreascã a Sibiului, au gândit, încã o datã, rostul culturii pentru oamenii mulþi ºi au gândit, încã o datã, rostul poeziei pentru oamenii sensibili la ea, pentru oamenii mult sensibili la ea, sub forma baladei.

Doinaº, cel care s-a prãpãdit, a fost un poet foarte intelectual, un poet extrem de cult ºi a scris mult despre poezie, a fost un mare înþelegãtor de poezie, dar, la începuturile sale ºi pânã târziu, a ºtiut sã facã o poezie pe gustul oamenilor de toate profesiile, de toate înãlþimile spirituale, e vorba de balade, iar una dintre ele, ”Mistreþul cu colþi de argintÒ, a ajuns aproape folcloricã. ªi trebuie sã spun, în spiritul adevãrului, cã un coleg al nostru, un coleg al nostru cu mare greutate în toate sensurile, a fãcut mult în anii mai de demult pentru rãspândirea acestei poezii în urechile a milioane de oameni.

ªi, dacã îmi daþi voie, cu modestie, de aceastã superbã poezie, care se leagã fatal de numele lui, s-a legat ºi o mãruntã întâmplare personalã, pe care o spun repede, numai pentru a cita acele versuri Ñ era sã am mari necazuri în primãvara anului 1989, pentru cã, la cãpãtâiul unui ºef peste librãrii care decedase, am spus urmãtorul catren, evident, parafrazându-l pe Doinaº: ”Un ºef peste gând, îndrãgind el cultura/Prin inimã neagrã de vremuri trecea/Spunând cã ºi cartea, nu numai friptura/Te-ajutã sã uiþi cât e viaþa de greaÒ.

Era sã debuteze ªtefan Augustin Doinaº în 1947, dar vicisitudinile istoriei, ale vieþii au împiedicat acest drum, aceastã curgere fireascã, manuscrisul sãu, ”Alfabet poeticÒ, a primit atunci un premiu cu un nume prestigios, Premiul ”Eugen LovinescuÒ, dar cartea nu a putut vedea lumina tiparului decât mult mai târziu, peste vreo 30 de ani, în 1978. Vremurile negre, staliniste, oribile, care au curs peste el, l-au trimis ºi în întunericul puºcãriei, evident, pentru motive cu totul strãine de frumuseþea acestui om ºi nedemne, ºi nu a putut debuta decât târziu, în 1964, la 42 de ani, cu un volum, ”Cartea mareelorÒ, regãsindu-se, însã, descoperindu-se pe sine, cel adevãrat ºi adânc, mai târziu, prin volumele urmãtoare, cum au fost: ”Omul cu compasulÒ, ”Seminþia lui LaocoonÒ, ”IpostazeÒ, ”Locuiesc într-o inimãÒ, ”Vânãtoare de ºoimiÒ ºi altele, care fac cinste oricãrei biblioteci.