Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 ianuarie 2013
procedural · adoptat
Georgică Severin
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Georgică Severin:**
La votul la pensii nu eram, stimate domn. Nu eram, întrebați-vă colegii! Dar nu discutăm în sală.
Ideea este însă alta. Ce nu pot să înțeleg eu din ce s-a spus mai devreme? Parcă am asistat la spargerea unei bănci. O bancă este jefuită de tot tezaurul, este profund îndatorată și, când poliția vine și reușește să recupereze puțin din ce s-a jefuit și dă înapoi băncii puținul, tot poliția este criticată de către cei care au jefuit-o.
Așa că, vă rog foarte mult, stimați colegi, nu uitați! Noi, în momentul de față, într-o criză provocată nu de noi, reușim să alinăm, chiar cu o sumă mică, suferința celor care au muncit o viață întreagă, în timp ce mulți dintre dumneavoastră au votat, fără nicio jenă, acum trei ani, tăierea pensiilor cu 15%. Vă amintesc.
Așa că, fără să citez clasicii în viață, puțină decență! Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.