Georgică Severin

## **Domnul Georgică Severin:**

Mărturisesc că este un moment emoționant și, în același timp, dacă vreți, o dilemă intelectuală: despre ce anume să vorbesc. Am fost pus în situația de a ține această alocuțiune doar cu câteva minute înainte de a intra în sală. M-am gândit

și eu, ca domnul senator Dobra, la România „dodoloață”, la cei 1.228 de delegați, la mesajele copiilor de la Alba, la tot ce spunea Iuliu Maniu, dar, până la urmă, m-am gândit că ar trebui să mă refer mai mult la prezent.

Noi vorbim tot timpul despre eroii noștri, despre martiri, despre cei care au căzut la datorie în războaie, despre cei care s-au jertfit pentru România sau spunem că ne gândim la viitor, la viitorul patriei, la tineretul căruia trebuie să-i dăm o șansă, dar nu credeți că, poate, de Ziua Națională a Românilor și a României trebuie să ne gândim la prezentul României și al românilor, la modul în care trăim și ne bucurăm de această zi?

Nu avem senzația că, adesea, festivizăm prea mult Ziua Națională a României, dar uităm să ne bucurăm de ea?

Ne orientăm prea mult spre conflicte de zi cu zi sau istorice, încercăm să ne arătăm mușchii de Ziua Națională a României, să arătăm care tabără este mai bună, mai puternică, dar uităm că românii se gândesc întotdeauna, dincolo de politică și de ceea ce vrea clasa politică, la viața lor curentă, la bucuriile mărunte ale fiecărei zile.

De aceea, voi face o singură referire la documentul de la Alba Iulia. Las plăcerea altor grupuri să se refere la art. 1 din declarație, eu mă voi referi la două articole ale rezoluțiunii, și anume art. 3 și 4.

Spuneau strămoșii noștri că „înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice” este necesară și că „votul obștesc direct, egal, secret..., în mod proporțional pentru ambele sexe”, reprezintă o necesitate, iar la art. 4 se spunea: „desăvârșită libertate de presă, de asociere și întrunire, liberă propagandă a tuturor gândurilor omenești”.

Vedem că această garanție se dădea acum 92 de ani. Știm bine că aceste drepturi au dispărut foarte multă vreme. Le avem din nou de 20 de ani.

Ne bucurăm de ele? Știm să le valorificăm? Avem capacitatea să demonstrăm că merităm să avem aceste drepturi?

Din păcate, nu întotdeauna, dar parcă niciodată ca acum nu am avut senzația că România nu se mai bucură, că România este tristă, că românii sunt gata doar să-și plătească polițele, iar majoritatea nici măcar nu mai este interesată.

De aceea, cred că 1 Decembrie ar trebui să fie momentul în care noi, dincolo de coloratură politică, dincolo de idei, de precepte, să ne bucurăm că suntem români, să încercăm împreună să nu uităm un singur lucru: trebuie să ne trăim prezentul cu cinste, ca să lăsăm ceva viitorului.

La mulți ani, România!