Gheorghe Bunduc

## **Domnul Gheorghe Bunduc:**

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Din raþiuni ce þin de economia timpului am sã trec peste introducere.

La jumãtatea lunii iunie 2001 România anunþa cã va plãti Suediei suma de 120 milioane de dolari, cu dobândã cu tot, pentru stingerea unei datorii mai vechi, de 70 de ani. Este vorba de o sumã deloc neglijabilã, cam cât una din tranºele F.M.I., care va ieºi din buzunarele Ñ ºi aºa goale Ñ ale contribuabililor români, în numele unui principiu, nu rareori consemnat în istorie, ºi anume, datoriile, oricât de vechi, se achitã de cãtre statele respectabile, dacã acestea vor sã facã parte din lumea bunã, a se înþelege alianþele euroatlantice.

Este bine cã România respectã regulile de bunã convieþuire cu celelalte state ale lumii, dar de ce nu respectã aceastã regulã elementarã ºi statele care au datorii faþã de România?!

Este vorba de România ºi Federaþia Rusã, þãri care se aflã pe ultima sutã de metri înaintea semnãrii tratatului bilateral, convorbiri care au fost întrerupte pânã acum de opt ori.

Se pun urmãtoarele întrebãri:

Care este preþul pe care actualii guvernanþi români vor sã-l ofere Rusiei în schimbul semnãrii acestui tratat?!

De ce se încearcã pãstrarea unei atmosfere de mister în aceastã atât de delicatã problemã?!

Se ºtie cã oficialii români sunt hotãrâþi ca, în schimbul semnãrii tratatului de cãtre partea rusã, sã renunþe la disputele istorice asupra tezaurului românesc aflat la Moscova ºi asupra evidenþierii consecinþelor Tratatului Ribbentrop-Molotov.

Cele douã obstacole, restituirea tezaurului ºi denunþarea Tratatului Ribbentrop-Molotov, au fost frecvent invocate dupã 1989 de cãtre diplomaþia româneascã în dialogul cu Moscova.

De altfel, nici chiar guvernele comuniste ale României nu au renunþat la tezaur ºi la denunþarea Tratatului din 23 august 1939. Mai mult decât atât, în 1956, Gheorghe Gheorghiu-Dej a reuºit sã repatrieze o parte a tezaurului aflat la Moscova, cu toate cã în þarã, la vremea aceea, se aflau trupe ruseºti.

Considerãm cã un pas greºit s-a fãcut ºi în 1998, atunci când preºedintele Constantinescu, probabil insuficient informat ºi, în acelaºi timp, probabil dornic sã determine Occidentul sã grãbeascã aderarea României la structurile euroatlantice, a semnat Tratatul bilateral cu Ucraina fãrã ca în acesta sã se facã vreo referire la Tratatul RibbentropÑMolotov. La vremea respectivã, de la acest microfon ne-am exprimat dezaprobarea faþã de acest acord, prin care Kievul nu-ºi asuma nici o rãspundere pentru nedreptãþile fãcute românilor din fosta Uniune Sovieticã prin tratatul amintit.

## Doamnelor ºi domnilor senatori,

Se poate spune cã Tratatul Ribbentrop-Molotov a fost anulat _de facto,_ prin tratatele de pace încheiate dupã cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Asumarea rãspunderii pentru consecinþele Pactului Ribbentrop-Molotov nu ar fi decât un gest fãrã consecinþe juridice, o revenire la o normalitate a momentului istoric dat. Aceasta nu ar presupune nici revendicãri teritoriale ºi nici modificarea graniþelor. În actualul context european ºi, mai ales, în cel zonal, aceasta nu reprezintã o oportunitate pentru nimeni. Istoria este cea care trebuie sã fie lãsatã sã-ºi spunã cuvântul, dar cum rãmâne cu cele 95 de tone de aur, numeroasele manuscrise, cãrþile rare, colecþia de numismaticã, depozitele muzeelor de istorie ºi arheologie, documentele Arhivelor Statului, operele de artã ale Bisericii Ortodoxe, bijuteriile fostei Case regale ºi celelalte valori trimise în vremea Primului Rãzboi Mondial la Moscova, capitala aliaþilor noºtri de atunci, pentru a fi salvate de ocupaþia strãinã.