Gheorghe Buzatu

## **Domnul Gheorghe Buzatu:**

Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor senatori,

Nu este nevoie de mult„ filozofie ∫i nici de o cascad„ de argumente ∫i contraargumente, de demonstra˛ii ∫i documente pentru a dovedi c„ o ˛ar„ care Ó∫i neglijeaz„ b„tr‚nii ar mai putea avea ∫i mari preten˛ii la viitor.

Se cunoa∫te prea bine dictonul potrivit c„ruia îacolo unde ne lipsesc b„tr‚nii, ei ar trebui cump„ra˛i.“ Nu ∫tim s„ facem asta ∫i pace! Dimpotriv„, ne vin semnale c„ ne Óntrecem s„ aplic„m un îregim special“ marilor spirite ale neamului. Cum? Pur ∫i simplu trec‚ndu-i la index ori invent‚ndu-le probleme, Óntocmai ca pe vremea holocaustului anticultural stalinist de la confluen˛a anilor ’40 — ’50.

Cazul recent fabricat al ilustrului Nicolae Paulescu — este adev„rat, Ón str„in„tate, dar cu ecouri, discrimin„ri ∫i nuan˛e aiuritoare la noi, la Bucure∫ti —, acest caz ne readuce Ón aten˛ie pe acela, Ón integralitate absurd, al lui Wagner, care nu ar mai trebui, vezi Doamne, audiat, pe motivul c„ ar fi fost preferatul lui Adolf Hitler!

Dup„ al˛ii, se ∫tie prea bine, nici Shakespeare nu-∫i mai afl„ rostul dintr-un unghi de vedere, iar viitorul lui, ca dramaturg, ar fi periclitat!

™i toate astea de ce?

Intervine undeva un neica Nimeni, ca pe vremea lui Stalin, ∫i reclam„ cum c„ soarta proletariatului ar fi Ón pericol ∫i autorit„˛ile se gr„besc, la New York, la Paris sau la Bucure∫ti, s„ demoleze busturi ori, mai grav, s„ cenzureze spirite.

Este adev„rat c„ Stalin, genialul de la Kremlin, nu discuta cu Papa de la Roma, acesta nedispun‚nd de vreo divizie, dar el, Stalin, a nimicit armate de mo∫ieri ∫i burghezi, de fasci∫ti ∫i intelectuali, a∫a, de-a valma!

Nu este nici o deosebire, revin, nici una, cu ceea ce se Ónt‚mpl„ ast„zi. C‚nd îtrio-ul de platin„“, Ól numesc eu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco, este anchetat pentru apartenen˛„ fascist„, tot astfel dup„ cum, Ón urm„ cu dou„ decenii, mai fusese investigat Ónsu∫i... Mihai Eminescu(?!)... ca s„ nu mai vorbesc de

inconfundabilul Nicolae Iorga, care, pe vremea studiilor noastre universitare, ne era ascuns prin biblioteci, din dispozi˛ia unor kominterni∫ti prip„∫i˛i pe la Bucure∫ti, pe motiv c„ ilustrul istoric ar fi avut un trecut pe jum„tate ori integral fascist ori fascizant!

Cine? El, cel ucis de fasci∫ti! Da, chiar el, Nicolae Iorga, un exemplu absolut — prin via˛„, oper„ ∫i destin — al istoricului militant, din toate timpurile ∫i peste toate excep˛iile. Un prototip pe care singur l-a creionat Ón discursul de recep˛ie la Academia Rom‚n„ din 1911 atunci c‚nd a precizat: îUn istoric e un b„tr‚n prin excelen˛„ al na˛iei sale. Dac„ nu Ól Óntreab„ al˛ii, el e dator s„ vorbeasc„“.

Am spus toate acestea pentru a afla un fel de introducere la ceea ce s-a inventat mai zilele trecute: este vorba de cazul academicianului Dan Berindei. Profesorul, istoric de forma˛ie ∫i de voca˛ie, autorul unei opere prestigioase pe care colegii rom‚ni ∫i str„ini se preg„tesc s„ o omagieze Ón preajma celor 80 de ani de via˛„ ai savantului, un obi∫nuit al congreselor mondiale de istorie din ultimele patru decenii, un cercet„tor des„v‚r∫it, f„uritor el Ónsu∫i de istorie ∫i de istorici, se sustrage prin for˛a lucrurilor tuturor clasific„rilor ∫i calific„rilor neghioabe.