Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 mai 2002
procedural · respins
Gheorghe Buzatu
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Gheorghe Buzatu:**
Vã mulþumim, domnule senator.
Vã rog sã-mi daþi voie sã prezint ºi eu o declaraþie politicã.
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Ordonanþa nr. 31 din 13 martie a.c. s-a voit de urgenþã, dar a sfârºit prin a deveni, ceea ce era uºor de prevãzut, una de clemenþã. Întocmitã în grabã, cu prea multe neajunsuri ºi la recomandãri ºi insistenþe de aiurea, în contradicþie flagrantã cu înseºi realitãþile social-politice ºi culturale ale României contemporane, aflatã pe undeva în faza evoluþiei postcomuniste, dar nicidecum postfasciste, ordonanþa de urgenþã se rãzboieºte nu cu comunismul, ci cu predecesorul ºi creaþia lui directã, cu fascismul, cu însemnele ºi organizaþiile de aceeaºi facturã, care ne-ar fi invadat þara ”câtã frunzã, câtã iarbãÒ, cu criminalii de rãzboi inventaþi ori declaraþi de tribunalele Kremlinului ºi slugile lor, în urma conflagraþiei din 1939Ñ 1945.
Dar de ce Ordonanþa de urgenþã nr. 31/2002 a devenit una de clemenþã? Pur ºi simplu pentru cã, iatã, în cazul mareºanului Ion Antonescu, cel incriminat în text ºi subtext, în privinþa cãruia noi, stahanoviºti ai muncii socialiste, am trecut deja la fapte, invadând parcurile, cimitirele ºi bisericile pentru a-i demola cu râvnã bolºevicã busturile, se pare cã de douã-trei sãptãmâni n-a mai rãmas atât de singur, el, Antonescu, precum se dorea ori se pãrea.
Mai precis, o carte apãrutã de curând la Paris sub semnãtura Alexandrei Laignel-Lavastine, o am acolo ºi o sã v-o prezint, rânduieºte în breasla fascistã a mareºalului Antonescu pe nimeni altul decât pe Emil Cioran, Mircea Eliade ºi Eugen Ionesco, în vreme ce un istoric american, Robert Levy, o sustrage pe Ana Pauker însãºi dintre figurile odioase ale comunismului mondial ºi dâmboviþean, pentru a o proclama un fel de sfântã a sfintelor.
Rolurile fiind, aºadar, complet inversate, ce ar mai rãmâne decât ca aceiaºi activiºti care au agresat cu sãlbãticie busturile mareºalului Antonescu sã pãtrundã deacum prin ºcoli ºi cimitire, instalând în loc busturile Anei Pauker, ori sã cenzureze manualele sau sã purifice bibliotecile publice ºi particulare de cãrþile fasciºtilor Eliade, Cioran, Ionesco? Acesta ar fi doar începutul, pentru cã, dupã o judecatã profundã, prin prisma aceleiaºi
Ordonanþe de urgenþã nr. 31/2002 ori în sensul noilor indicaþii cominterniste, practic, lansate necontenit de la New York sau de la Paris, nici Eminescu, Cãlinescu ori Blaga n-ar mai avea vreo ºansã, dupã cum, cu atât mai puþin, nici Nicolae Iorga, Gheorghe Brãtianu, Octavian Goga, Constantin C. Giurescu, Radu Rosetti, Nichifor Crainic, Ion Petrovici, Constantin Rãdulescu-Motru, cu toþii foºti membri ai Academiei Române, dar unii dintre ei foºti membri ai Cabinetului antonescian.
Dupã cum se observã, într-o þarã care a avut avantajul net de a nu fi beneficiat de nici un regim fascist, cultura este pe cale de a fi fascizatã post-factum. Într-un asemenea context, Ordonanþa de urgenþã nr. 31/2002 este incontestabil deschizãtoare de orizonturi. În primul rând, întrucât atestã cã la Bucureºti, cu puþin efort, orice lucru devine posibil.