Gheorghe David

## **Domnul Gheorghe David:**

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, doamnelor și domnilor senatori!

Declarația mea de astăzi am intitulat-o „Agricultura românească, încotro?”.

Situația dificilă în care se află agricultura românească, discutată tot mai mult în ultimul timp, acum, când prețurile la alimente au crescut, este consecința unor erori în gestionarea acestei avuții naționale, săvârșite începând cu anul 1990.

Să nu uităm, gravele deficiențe sunt consecința unui proces de lungă durată. Politica agricolă din primii ani de democrație a dus la fărâmițarea fondului funciar, fără a fi create premisele practice de susținere a unor exploatații agricole viabile, creând un rău imens agriculturii românești, care se perpetuează și astăzi.

Este vorba despre dimensiunea optimă a suprafețelor, de dotări cu utilaje agricole de mare productivitate, de subvenții rezonabile în echilibrarea cât de cât a inputurilor cu autoinputurile.

Trendul suprafețelor necultivate a început să se manifeste de cel puțin un deceniu și jumătate, iar fenomenul a fost tolerat atât de autoritățile locale, cât și de cele centrale, printre proprietari aflându-se, deopotrivă, micii deținători de terenuri, dar și mulți cetățeni străini, care, în ciuda prevederilor Legii nr. 18/1991, în care este stipulată interzicerea înstrăinării pământului către persoane din afara țării, desigur că, prin diverse tertipuri, au cumpărat pământ, pe care, apoi, în mare măsură, nu l-au mai cultivat. Numai în județul Timiș, de pildă, este vorba de 50.000 până la 80.000 de hectare, mai bine de o zecime din arabilul județului.

Se spune că din această cauză s-au înregistrat, la nivel național, și pierderi de până la 10 milioane de tone de cereale, echivalentul a 2,5 miliarde de euro, și o diminuare a încasărilor la buget prin TVA de circa 500 de milioane de euro.

Desigur că, în mare parte, este adevărat, însă, domnilor colegi – vorbesc ca specialist, care a lucrat și în domeniul pedologiei –, trebuie să avem în vedere și faptul că aceste terenuri fac parte din grupe de bonitare diferite și nu sunt toate încadrate în cea mai bună grupă de fertilitate. Pot afirma că mult mai puține sunt hectarele neînsămânțate, de exemplu, din primele trei grupe de fertilitate, care asigură producții bune în special pentru cereale. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, în afară de cereale, la noi, pe arabilul deținut, se mai cultivă și plante tehnice, legume, plante furajere și altele.

Legat de acest amănunt, când a început și de ce s-au diminuat drastic suprafețele cultivate, de exemplu, cu sfeclă de zahăr, soia, in pentru ulei, in pentru fuior și așa mai departe, trebuie să recunoaștem cu toții că aceasta s-a petrecut odată cu diminuarea drastică a numărului fabricilor de prelucrare a respectivelor plante, începută tot pe la mijlocul anilor ’90 și continuată apoi până în anul 2000, desigur, pe când la guvernare nici nu era vorba de PDL, la adresa căruia, în ultimul timp, au existat unele acuzații că ar fi distrus agricultura românească.