Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2011
legislative transmission · respins
Gheorghe David
Discurs
## **Domnul Gheorghe David:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Intervin și în calitate de inițiator.
Aș vrea să amintesc trei lucruri:
1. Nu am dorit ca prin această inițiativă legislativă să dăm la o parte principiul de solidaritate socială propus, așa cum se specifică în argumentațiile Guvernului.
2. Au fost consultate structuri asociative, pentru că tocmai din rândul lor a venit această propunere.
3. A avut motivație clară inițiativa noastră, măcar la prevederile de la art. 8, ceea ce recunoaște și Guvernul, numai că, între timp, a fost reglementată această problemă. Propunerea legislativă fiind deja inițiată nu am mai putut să o retragem.
Precizez că în titlu, așa cum va merge mai departe la Camera Deputaților, este o chestiune de formă, de a corecta o literă, pe care o vom face.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.