Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2011
procedural · adoptat tacit
Gheorghe David
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 15
Discurs
## **Domnul Gheorghe David:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Nu știu dacă este cea mai fericită situație, fiind două zile cuprinse în același proiect de lege, însă eu aș vrea să mă refer în special la semnificația zilei de 21 decembrie 1989. Ea reprezintă un moment important pentru Timișoara, și nu numai. Nu sunt în categoria și nu am cerut niciodată să fiu în categoria acelor oameni care au carnete de revoluționar, însă am fost în acea perioadă prezent și eu, iar cu privire la Frontul Democratic Român din Timișoara, desigur că, așa cum spunea și domnul președinte, domnul senator Raymond Luca, într-adevăr, sunt mai multe documente. Așa este. Se pare că este al treilea document cu privire la acel program, care a fost format din 11 puncte privind democratizarea țării și a fost citit din balconul Operei din Timișoara. Tind să fiu de acord, alături de mulți alții, că această zi este importantă, este semnificativă și că ar trebui să-i dăm ceea ce i se cuvine în acest sens.
În situația în care ne aflăm noi acum, alte dezbateri nu prea mai avem timp să facem, pentru că pe data de 2 iunie se împlinește termenul de adoptare tacită și va trebui să-i dăm un vot pentru a fi transmis Camerei Deputaților. Nu știu dacă va fi bine, dar părerea mea este că așa este bine, ca proiectul de lege să meargă la Camera Deputaților, iar la Camera Deputaților să existe mai multă atenție, în sensul de a clarifica acest aspect cu privire la semnificația celor două zile, dacă să rămână așa sau nu, dar și alte clarificări, ca acelea cerute de colegul meu, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, Academiei Române. Grupul parlamentar al PDL va susține această inițiativă legislativă, așa cum este ea acum, neavând și o altă posibilitate de a fi încă dezbătută.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.