Gheorghe David

## **Domnul Gheorghe David:**

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

Mi-am intitulat declarația de astăzi – așa cum am dorit să fie – „O șansă pădurii”.

Pe de o parte, vreau doar să reamintesc faptul că este perioada cea mai bună când putem să dăm o șansă pădurii prin a planta puieți de specii arboricole diferite și, totodată, „O șansă pădurii” a fost tema Simpozionului internațional aflat la cea de-a doua ediție, care a avut loc la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, organizat de Primăria Municipiului Timișoara, Direcția de mediu, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Grupul Școlar Agricol „Iulian Drăcea”, Timișoara, Liceul Teoretic „Iris”, Timișoara, și, desigur, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, sub egida ENO.

ENO este o rețea și o școală virtuală globală pentru dezvoltarea durabilă a atitudinilor și valorilor privind conservarea și protecția mediului.

Voi prezenta în continuare, în cuvântul meu, câteva aspecte legate tot de pădure, și aș începe cu un mic istoric, care este actual și în prezent.

La începutul celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, Clubul de la Roma – o organizație neguvernamentală la care s-au înhămat personalități ale științei și instituții de referință existente pe plan mondial – și-a prezentat concluziile privitoare la viitorul omenirii și și-a intitulat cartea „Limitele creșterii”.

La vremea respectivă și mulți ani după aceea, Raportul – denumire sub care a intrat în circuitul lumii științifice și politice mondiale – a generat ample discuții la nivel planetar. Cum era și firesc, datele și informațiile conținute de mai sus pomenita carte au fost urmate de rapoarte similare, editate sub egida aceluiași Club, semnate de somități academice printre care – în treacăt fie spus – se afla și reputatul academician român Mircea Malița.

Nu le transcriu titlurile, limitându-mă doar să vă amintesc dezbaterile și documentele adoptate de către întrunirile desfășurate la Stockholm, Rio de Janeiro, Johannesburg, Kyoto, Berlin și așa mai departe, dedicate exclusiv dezvoltării privite în contextul durabilității.

Voi da citire totuși doar câtorva fraze din cartea amintită, „Limitele creșterii”, pe care le consider pe deplin valabile și astăzi, după o jumătate de veac. „Omul posedă – pentru un scurt moment din istoria sa – cea mai puternică îmbinare de cunoștințe, unelte și resurse pe care a cunoscut-o vreodată lumea. El are tot ce este necesar din punct de vedere fizic pentru a făuri o formă nouă de societate umană – o societate care a rămas să fie clădită în așa fel încât să dureze generații întregi. Cele două ingrediente care lipsesc sunt un țel realist și de perspectivă, care să poată călăuzi omenirea spre o societate a echilibrului, și, pe de altă parte, voința de a realiza acest țel (...). Tehnologii nu vor fi în stare să utilizeze legile fizice pentru a eluda legile ecologice.”