Gheorghe David

## **Domnul Gheorghe David:**

## Mulțumesc, domnule președinte.

## Stimați colegi,

Am intitulat declarația mea de astăzi „Ce facem cu cercetarea?”

Cu exact 22 de ani în urmă, apărea în limba română cartea semnată de Erich Jantsch, un austriac, în tinerețe pregătit în electronică și astrofizică, care a lucrat în cadrul Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED), iar apoi ca profesor al mai multor institute tehnice din Europa și Statele Unite ale Americii.

Nu este o carte care să se distingă printr-o cercetare consacrată unui anumit segment al științei – pentru care s-a pregătit în anii de formare profesională –, ci prin abordarea unui subiect care avea să se dovedească crucial pentru evoluția ce avea să-și demonstreze utilitatea în reașezarea și în dezvoltarea ulterioară a evoluției societății umane, global privită, în anii ce aveau să urmeze, pregnant evidentă până în momentul de față.

Ea a fost intitulată „Prognoza tehnologică”.

Pregătindu-mă să-mi exprim opinia asupra acestui subiect, am dat peste câteva dintre notițele făcute după lectura ei. La ani bunișori după apariția ei, mi-a fost revelată importanța ei actuală, deși îmi este cert că opiniile sale au încetat să mai reprezinte o noutate absolută, au devenit un loc comun, de care, din păcate – și tocmai de aceea –, noi, românii, ținem prea puțin seama.

După ce trece în revistă rolul decisiv pe care importanța „prognozei tehnologice” îl va avea în anii ultimului pătrar al secolului XX, în partea finală a volumului, printre factorii de care obligatoriu trebuie să se țină seama, cercetarea științifică este situată pe locul al treilea, după securitatea mondială, învățământ și sănătate.

Pentru noi, cei de astăzi, cele spuse nu mai sunt o noutate decât în măsura în care suntem cu adevărat conștienți de o asemenea ierarhizare.

Problema care m-a determinat să vă supun atenției acest subiect este dacă noi, prin ceea ce facem la ora actuală în privința cercetării științifice, suntem pe deplin conștienți de

locul acordat acestei preocupări în propria strategie de dezvoltare economică a României, dacă este suficient de consistent pentru a permite punerea în valoare a potențialului economic, material și uman de care dispunem – definit prin capacitatea inventivă și creativitate. După cum stau lucrurile, răspunsul meu este nu.

Și iată de ce.

Ca suprafață și capacitate intelectuală – demonstrată de-a lungul timpului prin personalitățile care s-au exprimat pe plan științific internațional –, potențialul nostru este departe de a fi suficient exprimat. Ca număr de absolvenți cu studii superioare raportat la numărul de locuitori, ne situăm în prima jumătate a țărilor membre ale Uniunii Europene. Din păcate, nu și în ceea ce privește contribuția la creativitate și inovare. Trec peste motivele care să explice acest fenomen, deși ar trebui să medităm asupra lui.