Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2012
Declarații politice · adoptat
Gheorghe David
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
## **Domnul Gheorghe David:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Am o declarație scurtă, pe care am intitulat-o „Unii bucuroși..., alții triști”.
Anul 2012 a început cu o serie de tensiuni sociale, pe fondul nemulțumirilor acumulate în special din cauza tăierilor de salarii și a altor drepturi pe care le aveau mai ales cei din sistemul bugetar.
Odată fixată data alegerilor locale, s-a pornit și campania electorală, oficial ori mai puțin oficial, în care toate forțele de pe eșichierul politic au încercat să demonstreze că sunt cei mai buni pentru a fi aleși la nivelul administrației județene ori locale.
Astfel, am asistat la o campanie electorală foarte agitată, uneori depășind „limitele sportivității”, însă dusă până la capăt de toată lumea, așa cum era prevăzut.
Ziua alegerilor, 10 iunie 2012, a fost să fie pentru unii bucurie, iar pentru alții tristețe. Ceea ce este important este că viața merge mai departe.
Și, în final, vreau doar să le amintesc tuturor – și celor care au câștigat, și celor care au pierdut –, așa cum este scris, și aceasta va trece.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.