Gheorghe Dumitraºcu

## **Domnul Gheorghe Dumitraºcu:**

Dacã m-aº fi numit Nicolae Iorga, în anul 1906, aº fi venit cu studenþii mei ºi aº fi dat bice cailor echipajelor care veneau la Teatrul Naþional sã audieze o piesã în limba francezã, la Teatrul Naþional Român, dupã ce, cu câteva luni înainte, la Ateneul Român se þinea o conferinþã despre folclorul românesc în limba francezã.

Cum nu sunt Nicolae Iorga ºi nici aceia care resping acest proiect de lege nu vin în echipaje, ei vin în echipamente, fãrã îndoialã, mã vãd nevoit sã fac apel la prezent ºi la trecut în sprijinirea acestui proiect.

Onorate auditor, eu cred cã o asemenea lege existã în Franþa dintotdeauna!

Apãrându-se de limba englezã Ñ mai bine spus, de limba americanã Ñ Franþa încurajeazã înlãturarea neologismelor strãine, sã mã exprim aºa, din textele sale, inclusiv cele comerciale.

Limba care astãzi afecteazã limba noastrã la noi acasã, în primul rând, este limba dolarului ºi a lirei.

Eu cred cã aceasta este o limbã comercialã de primã mânã, este limba capitalului cel mai puternic din lume ºi nu sunt împotriva acestei limbi ºi a altora.

Dimpotrivã, noi suntem deschiºi cãtre toatã lumea. De pildã, în secolul al XVIII-lea, la sfârºit, ºi începutul secolului XIX, noi nu vroiam decât apãrarea, protejarea limbii române în raport cu limba greacã.

Unul dintre obiectivele revoluþiei lui Tudor a fost apãrarea limbii române. Intelectualitatea a fost în jurul lui Tudor pentru a apãra limba românã. Cine va merge la lucrarea lui Ivaºcu, ”Istoria reportajului românescÒ, volumul 1 Ñ 1829Ñ1866, va vedea mai multe articole din _Curierul Naþional_ ºi din alte ziare ale timpului privitoare la apãrarea limbii române ºi la avansul pe care îl face limba românã în afirmarea sa naþionalã.

Atenþiune, noi cerem apãrarea limbii noastre naþionale pe teritoriul nostru naþional! Noi nu cerem implementarea limbii noastre, de pildã, dincolo de Bug sau dincolo de Tisa.

Noi cerem apãrarea limbii noastre aici, acasã! Pânã nu ajungem la protejarea limbii române, vã invit sã o protejãm! Sã o protejãm, revin!

Toatã perioada de pânã la 1848 a fost o bãtãlie pentru limba românã. Sã mai amintesc cele trei testamente ale limbii române?!

Este vorba de _Testamentul_ lui Enãchiþã Vãcãrescu, este vorba de pãrinteasca dimândari: ”Cine-ºi lasã limba lui, l-ars iubirea focului/ ªi-s dirinã viu prin rod/ ªi-s plesneascã limba prin foc.Ò

Acesta este al lui Belimace ºi testamentul pe care-l scrie Arghezi, acestea, închinate limbii române, se pare cã sunt uitate în acest moment, existând, fãrã îndoialã, din partea unei pãrþi a comisiei argumente.

Deci eu nu sunt împotriva discutãrii, eu sunt împotriva nediscutãrii. Atenþiune! Sã fim înþeleºi, deci departe de mine de a eluda unele argumente ale onoratei Comisii de culturã din care cu onoare fac parte.