Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2013
Informare · adoptat tacit
Gheorghe Flutur
Discurs
## **Domnul Gheorghe Flutur:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Aș vrea doar câteva referiri. În primul rând, acest act normativ aduce noi impozite și taxe despre care nu am văzut nimic în Programul de guvernare.
Aș vrea să intru pe fond puțin, la capitolul „Venituri din activitățile agricole”, și să atrag atenția în plenul Senatului asupra unui lucru extrem de grav. Norma de venit este unitară pe țară, deci va plăti impozit pe venit egal cel din Bărăgan cu cel din Țara Oașului. Și ne gândim la productivitatea pe hectar: la grâu sau la porumb, sau la altceva, că este cu totul alta. Este vorba despre un calcul unitar și este nedrept.
Al doilea lucru pe care vreau să-l spun despre dubla și multipla impozitare, că, în fond, noi impozităm suprafața, ați văzut, de la două hectare în sus. Și vă aduc aminte că toate măsurile care s-au luat au fost de stimulare a comasării terenurilor în România, și nu de fărâmițare. Aceste impozite încurajează rămânerea sub două hectare și este contrară principiilor Uniunii Europene, care ne-a încurajat să stimulăm comasarea, benevol, a trenurilor.
Ba, mai mult de atât, să nu uităm că cine are teren și are și animale plătește o dată pe teren, de la două hectare în sus, dar pe acele două hectare cresc și animale și mai plătești încă o dată impozit și plătești și CAS și pentru teren, și pentru animale.
În al treilea rând, să nu uitați că mai există la primării impozitul pe proprietate.
Sunt doar câteva dintre argumentele care ne fac să votăm, noi, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, împotriva acestui act normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.