Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2021
procedural · adoptat
Gheorghe Pecingină
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Gheorghe Pecingină:**
Bună ziua, dragi colegi!
Da, domnule prim-ministru, ați pus diagnosticul corect: astăzi asistăm la aplicarea sindromului Stockholm în politica
românească. Politicieni care se erijează în emanația luptei împotriva politicii corupte, venale, prăfuite sunt astăzi susținători ai acțiunilor partidului-emblemă al unei astfel de politici, PSD*, partid ce a reușit să scoată în stradă oameni pentru apărarea principiilor de bază ale democrației. Progresiștii, reprezentanții noului val politic, îi susțin fără pic de reținere pe cei care au stabilit în politica românească etalonul corupției*, demagogiei și al risipei banului public. Cei care au intrat în Parlamentul României cu un mesaj ce avea la bază meritocrația, asanarea clasei politice luptă cot la cot cu susținătorii lui Ion Iliescu, Adrian Năstase și Liviu Dragnea*