Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2008
Declarații politice · adoptat
Gheorghe Vergil Șerbu
Discurs
## **Domnul Gheorghe Vergil Șerbu:**
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Cu îngăduința dumneavoastră, vă invit ca preț de câteva minute să lăsăm la o parte stricta noastră actualitate politică, deși, cum sper că se va înțelege, abandonul este doar aparent, și să ne transpunem împreună într-o realitate istorică românească, deloc lipsită de învățăminte, de acum exact șapte decenii.
Îmi iau permisiunea de a vă propune acest exercițiu de imaginație, dar, sper eu, și de reflecție, plecând de la străvechiul îndemn ciceronian _historia magistra vitae_ , dar și de la faptul că în acest februarie 2008 se împlinesc 70 de ani de la ceea ce, pe bună dreptate, în istoria națională este înregistrat drept „instaurarea primului regim autoritar” și, pe cale de consecință, sfârșitul parlamentarismului în România întregită în 1918.
Ce s-a petrecut în acel februarie 1938 la care mă refer?
La 20 decembrie 1937 în România regelui Carol al II-lea au avut loc alegeri parlamentare la care au participat 13 partide politice principale și 53 de grupări secundare. La scrutin, PNL a obținut 35,92% din voturi, PNȚ, 20,40%, Partidul Totul pentru Țară, legionarii, 15,58%.
Netrecând pragul de 40%, cum era legea atunci, PNL nu a căpătat dreptul să formeze un Guvern cu majoritate parlamentară absolută. Niciun alt partid dintre concurenții partidului de guvernământ din acel moment nu s-a aflat în această situație, prin urmare, după demisia Cabinetului Gheorghe Tătărăscu, regele, spre stupoarea generală, a încredințat mandatul formării noului Guvern Partidului Național Creștin, condus de Octavian Goga și de A.C. Cuza, care obținuse în alegeri mai puțin de 10% din voturi.
Nu era decât tranziția către instaurarea regimului autoritar al monarhului, fapt care s-a petrecut în februarie 1938, mai întâi prin înlăturarea Guvernului național creștin și numirea în fruntea Executivului a patriarhului Miron Cristea, apoi prin decretarea unei noi Constituții, la 20 februarie, supusă unui simulacru de plebiscit și promulgată la 27 februarie. Caracterul noului regim s-a vădit imediat și din amplul rechizitoriu făcut la adresa partidelor politice de proaspăt impusul președinte al Consiliului de miniștri.
Citez din discursul lui Miron Cristea, rostit la Palatul Regal cu ocazia promulgării noii Constituții:
„Astăzi s-a distrus hidra cu 29 de capete electorale care ne-a învrăjbit fără niciun folos pe toți, spre paguba tuturor și a țării. Astăzi s-a rupt păienjenișul de pe ochii cetățenilor României întregite, ca să vadă limpede de unde le vine mântuirea: de la eroica hotărâre a Majestății Tale, de la înțelegerea rosturilor țării și de la înțelegerea adevăratelor ei interese.”
În ciuda faptului că multe articole ale Legii fundamentale erau identice cu cele ale Constituției democratice din 1923, de fapt, Constituția din februarie 1938, în ansamblul ei, oficializa un regim în care regele participa efectiv, altfel spus, de-a dreptul la actul de guvernare.