Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Glad Aurel Varga
Discurs
## **Domnul Glad Aurel Varga:**
Doamnă președinte de ședință, Stimați colegi,
## Bună dimineața!
Tema mea este deschiderea punctelor temporare de trecere a frontierei la nivelul Regiunii de Vest, Ungaria–România.
Salut deschiderea noilor puncte temporare de trecere a frontierei cu Ungaria, județele Arad, Bihor și Satu Mare, evenimente importante pentru viața economică, socială și culturală a comunităților locale din zona de graniță, dar noi trebuie să facem mai mult. Au fost deschise 10 puncte de trecere a frontierei, ele sunt în acest moment deschise doar în zilele de weekend, sâmbăta sau duminica.
Este vital pentru cele două comunități ca punctul de trecere a frontierei Grăniceri–Elek, din județul Arad, să devină permanent. Pe de-o parte, pentru înlesnirea accesului producătorilor agricoli din zonă și distribuirea produselor lor în localitățile limitrofe din Ungaria, la prețuri competitive, datorită scăderii costurilor de transport. Pe de altă parte, se deschide o oportunitate majoră pentru companiile
de pe platformele industriale Chișineu–Criș, Nădab și Socodor, pentru completarea resursei umane deficitare în zona din vestul țării.
Astfel, producția acestor companii va crește, cu un impact direct asupra comunităților locale, prin taxele și impozitele pe care acestea le plătesc local. Și, nu în ultimul rând, trebuie subliniată importanța culturală. În Elek, localitatea corespondentă din Ungaria, avem una dintre cele mai numeroase comunități românești. Prin permanentizarea acestui punct de trecere a frontierei avem posibilitatea sprijinirii acestei comunități în mod direct și nemijlocit.
## Stimați colegi,
În această intervenție nu sunt numai vocea românilor de dincoace de graniță, ci și a celor din Ungaria, care au nevoie de sprijinul nostru. Atât autoritățile locale din Grăniceri, cât și cele din Elek ne-au cerut să facem toate demersurile politice și administrative necesare pentru a face posibilă cooperarea de care avem nevoie în Europa modernă, dincolo de orgolii și ideologie.
## Stimați colegi,
Adresez pe această cale rugămintea Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Afacerilor Interne să asculte nevoile acestor două comunități și să facă ce le stă în putință să înlesnească accesul și comunicarea românilor și să permanentizeze punctul de trecere a frontierei. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.