Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2003
other · respins
Grigore Zanc
Discurs
## **Domnul Grigore Zanc:**
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Comisia a luat Ón dezbatere recomandarea pre∫edintelui Rom‚niei, domnul Ion Iliescu, de a se renun˛a, nu de a se atenua amenzile, respectiv sanc˛iunile. Discu˛iile au fost, dup„ cum rezult„ ∫i din raport ∫i din procesul-verbal al ∫edin˛ei, sigur, controversate. La insisten˛ele domnului senator Pruteanu, ini˛iatorul, s-a ajuns la un vot de 4 la 4, cu Ónclinarea balan˛ei Ón favoarea propunerii Domniei sale, fiindc„ pre∫edintele de ∫edin˛„, domnul Adrian P„unescu, era pentru Ónjum„t„˛irea sanc˛iunilor.
Repet, sugestia pre∫edintelui nu a fost de Ónjum„t„˛ire sau de ameliorare, atenuare, ci de renun˛are la sanc˛iuni, pentru c„, o dat„, este nevoie de un Óntreg corp care s„ aplice ∫i s„ sanc˛ioneze, iar ceilal˛i membri ai comisiei, care am votat Ómpotriv„, am considerat c„ amendamentul propus de Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, ∫i anume acela ca sanc˛iunile Ón cazul legii Ón discu˛ie s„ fie aplicate, operate, dup„ legea protec˛iei consumatorului ∫i legea publicit„˛ii.
Œn consecin˛„, v„ propun, Ón numele celor care au votat Ómpotriv„, ca acest amendament al Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri s„-l avem Ón vedere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.