Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2001
procedural · respins
Grigore Zanc
Aprobarea ordinii de zi a ºedinþei
Discurs
## **Domnul Grigore Zanc:**
Te rog sã taci, cã ºi eu am tãcut când ai vorbit.
Éîn aºa fel încât, s-a ajuns la o situaþie tensionatã de grupuri ºi grupuleþe, de opunere a sindicatelor unul altuia. S-a recurs la lista unor intelectuali care ar protesta, vezi Doamne, împotriva a ceea ce urmeazã noi sã decidem abia astãzi. S-au invocat instituþii care au sãrit în susþinerea domnului preºedinte, fãrã ca unele dintre cele enumerate sã se fi pronunþat în acest sens ºi menþionez, Uniunea Scriitorilor nu s-a pronunþat niciodatã ca atare, pentru susþinerea Domniei sale. De asemenea, ameninþarea cu plângerea la Consiliul Europei ºi alte chestiuni cred cã nu þin de demnitatea unui om care, ca sã rãspund ºi colegilor din opoziþie, fãrã a folosi limbajul ºi etichetele pe care le-au întrebuinþat Domniile lor aici, de ce atâta demagogie privind decizia politicã în acest caz? Votul majoritãþii nu spune nimic atât în comisie, cât ºi dacã va fi un vot majoritar negativ la raportul în discuþie? Ce alte criterii, ce alt argument a intervenit în cazul numirii domnului preºedinte Dimitriu, altul decât cel politic, atunci când a fost numit?
Ce este, în fond, instituþia Parlamentului decât expresia structurii ºi opþiunilor politice din societatea româneascã, în cazul nostru? Cum poate sã fie altfel decât un vot politic? Dar acest vot politic trebuie sã exprime ceea ce þine de reglementãrile legale, ceea ce þine de voinþa politicã ºi de dorinþa unei naþii de a-ºi folosi ºi de a se folosi mai eficient de mijloacele de informare de care dispune.
Vrem ca aceastã instituþie sã devinã în mai mare mãsurã reprezentativã pentru sistemul informaþional, pentru sistemul de comunicare, pentru ceea ce este ca instituþie care realizeazã atât educaþie, cât ºi informare pentru publicul larg, care o susþine ºi o plãteºte.
Dacã scãderea numãrului de ascultãtori nu este un argument, dacã discuþiile ºi starea tensionatã nu sunt un argument în defavoarea consiliului de administraþie, atunci care? Simpla reacþie a unei pãrþi din opoziþie sau a unei pãrþi din societatea civilã? Parlamentul trebuie sã se conformeze tuturor formelor de presiune care vin din afarã, din partea oricãrui grup socioprofesional? Sau poate
decide singur, aºa cum prevede legea ºi aºa cum este îndreptãþit de alegãtori?
Consider, deci, fãrã a ignora rezultatele obþinute în cursul anului 2000, dar ºi fãrã sã uitãm cã aspecte de genul celor amintite aiciÉ Sancþiunea domnului Paul Grigoriu n-a acordat-o nici partidul de guvernãmânt, nici Parlamentul, nici comisiile, ci a fost o sancþiune venitã din partea consiliului de administraþie. Cât de consecvent a fost acest consiliu care i-a suspendat dreptul de a susþine aceastã emisiune pe o anumitã perioadã ºi la câteva..., la douã sau trei sãptãmâni ºi-a reluat activitatea? De aceeaºi manierã s-a procedat în foarte multe cazuri.
N-am sã mai intru în detalii. Vreau doar sã vã asigur, stimaþi colegi, cã aceastã analizã s-a întemeiat pe argumente care þineau de posibilitãþile mai bune, de posibilitatea de a face ca activitatea Radioului sã fie mai bunã atât la nivel central, cât ºi în teritoriu ºi, de asemenea, pe dorinþa de a vedea aceastã instituþie la înãlþimea sarcinilor care îi revin, aºteptãrilor pe care le formuleazã cei care o susþin, respectiv ascultãtorii.