Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 mai 2013
procedural · respins
Haralambie Vochițoiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
## **Domnul Haralambie Vochițoiu:**
Mai întâi de toate vreau să-i spun bună dimineața stimatului meu coleg, domnul senator Dumitrescu, după 20 de ani de Parlament. Am înțeles că acum s-a trezit, în urma unui mesaj. Mă bucur că sunt de folos și în felul acesta.
De ce ne-am abținut la acest proiect de lege? Ne-am abținut pentru că... Și de ce vreau să explic votul acesta? Aș vrea, dacă se poate, sigur, în măsura în care electoratul mi-a dat voturi, 15%, măcar să atragem atenția celor 60% care au votat altceva asupra a ce se întâmplă aici.
Avem o listă, avem catalogul pesediștilor trecuți aici, de la domnul Arcaș – nu-mi cereți drept la replică – la inițiatori. De la domnul Arcaș până la domnul Valeca Șerban Constantin – o listă de senatori ai Grupului parlamentar al PSD. Cu toții au inițiat acest proiect de lege, care eu cred că are și părțile lui bune. Așa cum vom avea peste câteva zile în dezbatere un alt proiect de lege, semnat de foarte mulți pesediști, prin care se cere amnistia celor care au fost sancționați de Curtea de Conturi, prin primăriile din România...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.