Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2023
Declarații politice · adoptat
Ilie-Alin Coleșa
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Deci avem un proiect de hotărâre a Camerei Deputaților privind o altă comunicare a Comisiei Europene, în privința bolilor mintale. Această comunicare începe cu un aspect extrem de important, faptul că în timpul pandemiei de COVID-19 numărul persoanelor din Uniune afectate de singurătate a crescut de două sau chiar de trei ori, iar în timpul aceleiași crize medicale majoritatea copiilor au lipsit de la școală și au fost privați de interacțiunea socială și de activitatea fizică, ca atare depresia și în rândul lor a crescut de două și de trei ori.
Menționăm că această pandemie de anxietate a fost cauzată de acele politici dictatoriale*.
Am propus o serie de amendamente foarte clare către comisia de fond, însă au fost respinse.12 Menționez doar două, trei dintre ele. Faptul că