Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2023
Informare · informare
Nicolae-Miroslav Petrețchi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelare adresată domnului Nicolae Ciucă, prim-ministrul României.
Obiectul interpelării: „Situația procesului de retrocedare a terenurilor din comuna Poienile de sub Munte, județul Maramureș”.
Stimate domnule prim-ministru,
Deși face obiectul unor politici clare, restituirea dreptului de proprietate a cetățenilor păgubiți de regimul comunist* se realizează dificil, de multe ori procedurile fiind îngreunate chiar de reprezentanții instituțiilor care, cel puțin în teorie, trebuie să le soluționeze.
Un astfel de caz mi-a fost semnalat la data de 28 aprilie a.c., în cadrul ședinței de consiliu local al comunei Poienile de sub Munte, județul Maramureș, comună cu populație majoritară ucraineană*.
Mai exact, reprezentanții primăriei susțin că lucrările comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sunt îngreunate