Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Ilie Merce
Discurs
## **Domnul Ilie Merce:**
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Constat cu regret că unii colegi insistă prea mult pe lucrurile mărunte și nu sunt capabili, sau nu vor, nu știu din ce interese, să înțeleagă lucrurile pe fond.
Vă spun încă o treabă: pentru unii dintre noi se creează un precedent foarte periculos... că aprobarea în plenul Parlamentului a acestei anchete a subcomisiei, a raportului și a proiectului de hotărâre va crea precedente periculoase pentru situația lor și din cauza aceasta e atâta zbatere, fără să vină nimeni cu un argument de fond. Păi, ce suntem noi aici? Ce ne interesează?
Până la urmă, dacă este vorba să judecăm lucrurile, ne interesează fondul, rezultatele. Comisia și-a făcut datoria cu onestitate și, în spiritul mandatului încredințat de plenul Camerei, în spiritul legilor, a constatat o realitate incontestabilă și veniți dumneavoastră, acum, să ne țineți până la Paște, așa, cu fel de fel de chichițe avocățești.
Eu sunt de acord cu susținerea domnului deputat Mohora, președintele comisiei, să sistăm dezbaterile generale la acest punct și s-o
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.