Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 martie 2014
other · adoptat tacit
Ilie Sârbu
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului
Discurs
## **Domnul Ilie Sârbu:**
Am văzut că nu numai astăzi și aici această acciză despre care se vorbește a stârnit discuții diverse.
Sigur că, la prima vedere, par și justificate, dar nu în cazul unor oameni care totuși au idee ce înseamnă economia, ce înseamnă școala de economie românească. Și mă refer la domnul rector, ca de fiecare dată, că dânsul vine cu problemele aici.
Astăzi am avut prilejul să-l ascult pe un coleg al nostru, specialist în domeniu, și nu fac decât o interpretare. Sigur, nu știu dacă reușesc s-o fac exact cum a făcut-o el, că e un domeniu mult mai special.
Vorbind de acciză, politic, sigur că e foarte bine, când ești în opoziție, să critici, să spui: se pune acciză, i-am nenorocit pe români!
Nu mă refer la faptul că e prețul cel mai mic la benzină în România, că o să-mi spuneți: păi, și salariile?! Și aveți dreptate.
Dar, dincolo de asta, colegul respectiv ne-a prezentat un calcul: ce înseamnă orele în plus pe care acum le fac, se fac în trafic. Nu mai vorbesc de tiruri și de transportul mare de marfă, din cauza lipsei autostrăzii, dând, sigur, date concrete: ce înseamnă schimbul de piese, începând de la cauciucuri, drumuri, curbe și 4.000 de morți, cam media în accidente rutiere într-un an, în România.
Nimeni nu a discutat despre acest aspect. Toată lumea sare pe accize.
Poate trebuie să facem un efort, românii, o dată, pentru un an, doi, fiindcă banii aceștia, s-a spus clar, nu merg în alte domenii decât în autostrăzi și să rezolvăm această problemă mare pe care o avem.
Asta ar fi o discuție serioasă pe care am putea s-o avem. Dincolo de ceea ce înseamnă... acciza mărește prețul la benzină, e un dezastru, nu mai circulă românii...
Da, când ești la putere și când nu ai argumente, vii și susții o cauză fără suport. Dar vă aduc aminte că România este singura țară care a încălcat regula europeană privind acciza pe combustibil. Și m-am uitat, domnule lider de grup, în bugetul României și suma adusă prin încălcarea directivelor europene, fiindcă, țineți minte, nu a convenit Guvernului cursul euro la data de 1 octombrie 2013 pentru a se aplica la 1 ianuarie 2014 și a venit cu o chichiță tipic românească pentru a scoate mai mulți bani din buzunarul oamenilor care alimentează la pompă...
Nu a fost de ajuns asta și s-a venit cu o a doua acciză. De ce nu ați făcut trimitere la... când am zis dublă accizare... cu acei 7 eurocenți... care nu se regăsesc la fostul Minister al Marilor Proiecte, ce viza, de fapt, zona autostrăzilor, și nici la Ministerul Transporturilor... și s-au dus, cu miliardele, la domnul Dragnea, care nu gestionează autostrăzi. Despre asta vorbeam eu.
Că dumneavoastră ați pledat frumos, da, dar în bugetul României scrie altceva.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .