Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 februarie 2014
other
Ilie Sârbu
Discurs
## **Domnul Ilie Sârbu:**
Cred că erați puțin supărat când am intervenit, pentru că am spus că nu ne deranjează. Nu ne deranjează nici observațiile tehnice pe care le faceți. E dreptul dumneavoastră să veniți cu argumente, să desființați proiecte de lege. E dreptul, e datoria opoziției să facă lucrul ăsta, dar să coborâm nivelul dialogului până la ceea ce s-a întâmplat astăzi nu vă scuză, din două motive – pentru dumneavoastră –, unu, că sunteți om de carte și ați educat generații – sper, multe, chiar foarte multe – și poate că generațiile care au trecut prin mâinile dumneavoastră vor citi vreodată stenogramele la care se referea domnul Verestóy Attila și nu știu dacă vor fi încântate să vadă cum ați încercat dumneavoastră să clarificați problemele mari ale poporului român înjurând Guvernul, jignind un secretar de stat, jignindu-ne pe noi, cei de aici, cei care susținem Guvernul și, sigur, închinându-vă în fața poporului român, fiindcă de la el mai sperați că veți mai ajunge vreodată la putere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.