Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2011
procedural · respins
Ilie Sârbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 3–9
Discurs
## **Domnul Ilie Sârbu:**
## Eu am cerut înainte cuvântul.
Voiam s-o admir pe doamna ministru pentru modul în care și-a cerut scuze, iar noi le acceptăm ca atare, dar, dincolo de asta, dumneavoastră din excepție faceți o regulă. Știm și noi că sunt în România nevăzători care conduc mașini, știm și noi că în România sunt invalizi care merg la coasă și alte, și alte exemple de genul acesta. Dar nu despre excepții cred eu că e vorba acum și nu e cazul ca dumneavoastră...
Sigur, nu dumneavoastră ați fost la conducerea ministerului, dar partidul din care faceți parte conduce ministerul de cel puțin trei ani de zile și nu s-au luat măsuri, și ne reproșați nouă că noi suntem vinovați, și că noi încurajăm furtul, risipa. Nu e corect. Am fi apreciat gestul nobil al dumneavoastră, dacă ați fi venit să vă cereți scuze pentru această greșeală pe care ați făcut-o. Sigur că, din păcate, sunt tot mai puțini nobili printre noi, nu nobili în sensul strict al cuvântului, ci în sensul comportamentului. Și am spus că vă înțelegem, dar vă tratăm ca atare.
Și atunci, o să solicit o pauză de consultări de 10 minute și după aceea vedem dacă continuăm lucrările sau nu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.