Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2010
other · respins
Ioan Chelaru
Discurs
## **Domnul Ioan Chelaru:**
Da, am apă la Roman, într-adevăr. E o problemă. Dar s-ar părea că e o problemă și aici la noi așa că n-am plecat la Roman, am rămas ca să discutăm despre Legea ANI.
Aș începe cu o concluzie: Partidul Social Democrat va vota admiterea cererii de reexaminare a președintelui Băsescu așa cum ea a fost admisă de cele două comisii reunite.
Sigur că se poate spune și se poate vorbi extrem de mult despre istoria acestei legi, despre modul în care, odată adoptată, a fost pusă în practică, despre poziția politică a unora sau a altora, despre ecourile aplicării legii în Europa sau în lume.
Aș vrea însă ca astăzi să fim mai pragmatici și să abordăm deschis, cum sugera unul dintre colegi, fără _partipris_ -uri, subiecte reale din Legea ANI.
Marea discuție sau cea mai mare discuție este sau a fost în jurul problemei dacă este necesară o comisie specială pe care ANI să o poată sesiza, după ce face procedurile specifice atribuțiilor.
Vă aduc aminte – mulți dintre dumneavoastră cunoașteți – că, prin legea pe care am adoptat-o în urmă cu câțiva ani, aceste comisii speciale, instituite printr-o lege a PSD-ului sau promovată de PSD, au fost desființate. Deci legea inițială, nr. 144/2007, nu a prevăzut o asemenea comisie.
Legea ANI a fost modificată printr-o ordonanță a Guvernului. Nici în această ordonanță a Guvernului nu s-a prevăzut o asemenea comisie.
Vă aduc aminte că textele declarate neconstituționale au fost modificate, așa cum era firesc, sau înlocuite de către inițiator, adică de Guvernul României. Același Guvern al României de astăzi, care nu a venit, în inițiativa lui, să spună că este nevoie de o comisie specială. Deci hai să fim serioși și să judecăm cu aceeași măsură modul în care Guvernul României, inițiatorul modificărilor la Legea ANI, privește această problemă.
Doi, o întrebare firească: fără această comisie, ANI, timp de doi ani și jumătate, trei ani, n-a funcționat? Poate nu la
parametri sau poate nu în partea pe care și-o doreau unii, mai ales din politică, dar niciodată ANI, nici președintele, nici consiliul n-au venit să spună: „Știți, ne lipsește un instrument – nu spun în mâna cui – dar ne lipsește un instrument care să dea mai multă eficacitate muncii noastre”. Nu au venit să spună acest lucru. Și atunci, întrebarea firească pe care ne-am pus-o la comisie, și de aceea cred că reprezentanții partidelor în comisie au analizat foarte corect această problemă, este de ce avem nevoie de o verigă intermediară când toată lumea spune: „Descentralizăm, luăm măsurile cât mai direct, nu creăm instituții inutile, nu creăm organe inutile”?
De ce avem nevoie de această verigă? Dacă ANI poate sesiza Parchetul, poate sesiza instituțiile financiare de control și sancțiune – e adevărat, contravenții – ale statului, de ce e nevoie de această verigă? Poate cineva să-mi explice, inclusiv domnul ministru, de ce creăm o instituție de care n-avem nevoie? Ca să răspundem unui deziderat al unei persoane?