Ioan Chelaru

## **Domnul Ioan Chelaru:**

## Domnule pre∫edinte, Stima˛i ∫i distin∫i colegi,

M„rturisesc c„ ultimele zile au fost, Óntr-adev„r, deosebite, nu numai sub aspectul suferin˛ei, dar ∫i sub aspectul aducerilor aminte. V„ rog s„-mi permite˛i s„ prezint Ón fa˛a dumneavoastr„ c‚teva dintre aceste g‚nduri, pe care eu, Ón calitate de catolic, le-am tr„it.

Prin educa˛ia mea religioas„ pot s„ afirm c„ o credin˛„ nu a venit niciodat„ s„ capteze, Óntr-o schem„

rigid„, con˛inuturi social-politice. Am ∫tiut, Óns„, Óntotdeauna c„ f„r„ adev„r nu poate exista libertate autentic„ ∫i acest lucru mi-a fost confirmat la Ónt‚lnirea pe care am avut-o cu Sf‚ntul P„rinte Papa Ioan Paul al II-lea Ón urm„ cu c‚˛iva ani, tot Ón luna aprilie, Óntr-o audien˛„ personal„ la Cetatea Vaticanului. Atunci, Papa ne-a spus mie ∫i so˛iei: îAdev„rul ∫i libertatea fie se conjug„ Ómpreun„, fie, jalnic, pier Ómpreun„.“ Eram Ón fa˛a ultimului dintre gigan˛ii scenei mondiale. Eram Ón fa˛a aceluia care a fost l„sat aproape singur s„ predice despre demnitatea muncitorului ∫i sprijinul celui f„r„ de munc„, cer‚nd imperios reconciliere ∫i solidaritate Óntre diferitele p„turi ale societ„˛ii ∫i Óndemn‚nd na˛iunile bogate s„ se preocupe de ˛„rile sufocate de s„r„cie ∫i datorii externe. Era omul care ne-a oferit o Evanghelie a m‚ntuirii ∫i speran˛ei Ón fa˛a noilor idoli: egoismul tribal, na˛ionalismul exacerbat, fundamentalismul violent ∫i sectarismul atroce, profitul lipsit de preocupare fa˛„ de calitatea vie˛ii umane. Atingerea m‚inii sale n-a fost atingere de carne ∫i s‚nge. Privirea sa n-a fost privire, ci iubire transfigurat„ de iris. O bun„tate ∫i Ón˛elegere infinite, care treceau prin mine cum trece lumina prin sticl„.

Am retr„it Ón memorie acele clipe iar„∫i ∫i iar„∫i ∫i Óntotdeauna am reg„sit Ónfiorarea de dincolo de sim˛uri. Œn ceasul acela binecuv‚ntat, l-am Ónt‚lnit pe Dumnezeu ∫i m-a atins. Acolo, Ón fa˛a Papei, nev„zu˛i ∫i fluizi Óngerii ne-au transmis o iubire nou„, o altfel de iubire, o altfel de lumin„ care m„ ˛inea parc„ Ómbr„˛i∫at. Sunt neputincioase cuvintele ∫i s„rac„ descrierea atunci c‚nd bun„tatea absolut„ se manifest„.

La Ónceputul lunii aprilie am aflat cu to˛ii de agonia Sf‚ntului P„rinte. Am sim˛it c‚teva secunde c„ sunt Ón b„taia v‚ntului rece. Apoi, ceasuri acoperite de panic„. Se Ónt‚mpla ca o trezire din letargia unui somn buimac de dup„-amiaz„, c‚nd ridici pleoapele ∫i auzi o r„stire care te arunc„ Ón absurd, Ón neÓn˛elegere, Ón refuz. Str‚ngi t‚mplele Óntre palme ∫i faci eforturi s„ te aduni, s„ g‚nde∫ti coerent, s„ accep˛i, s„ Ón˛elegi. S„ Ón˛elegi ce? Ce anume te tulbur„, de ce ˛i-e frig? Ce nelini∫te nou„ te prive∫te cu ochi de ∫arpe Ón intimitatea con∫tiin˛ei? A∫tep˛i altceva. Orice care s„ te lini∫teasc„. Un semn. Cu toate acestea, presim˛i c„ acest semn nu va veni. Tres„rirea ta metafizic„ ∫i existen˛ial„ intraductibil„.

Agonia Papei Ioan Paul al II-lea te scutur„ ca un curent puternic, ca un val de glorie cosmic„, o revolu˛ie Ón materia lumii, Ón carnea ei. Moartea, iminenta moarte a Papei sau moartea omului care ˛i-a mijlocit Ónt‚lnirea cu harul divin ∫i a f„cut-o at‚t de simplu Ónc‚t ai Ón˛eles p‚n„ ∫i tu c„ Dumnezeu merge tainic, al„turi de tine, Ómpreun„ cu tine. Trebuie doar s„ Óntinzi m‚na, s„ crezi ∫i s„-i ceri Ón˛elegere, iubire, iertare.