Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 martie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Petru Șerban Mihăilescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mă rog, legat de reglementare, intră în sistemul nostru..., că are deficiențe, că e cu achizițiile publice, dar, în realitate, propunerea există, iar problema este din ce în ce mai apăsătoare.
Vineri și sâmbătă am fost într-o zonă din Argeș, pe valea Râului Doamnei. Este impresionant spectacolul coloanelor întregi de tiruri care trec cu lemn tăiat. Se vede de la o imensă distanță defrișarea groaznică a versanților. Râul era umflat, pentru că au fost ploi la acest final de săptămână și era clar râu cu deversări de pe versanți, de celebra culoare galbenă.
Cunoaștem cu toții dezbaterile care au loc privind acel celebru Cod silvic, pe care, cel puțin de patru ani, nu reușim să-l implementăm.
Nu sunt specialist în domeniu, nu lucrez la comisiile de specialitate, nu știu ce fac nenumăratele ministere, știu o doamnă, dacă mai e la ministerul ăla, știu că era o doamnă cu chestia aia cu barza, dar părerea mea e că această crimă, într-un final, trebuie să înceteze.
Sunt de acord cu ce s-a spus aici, dar, într-adevăr, nu cred că cei de la autoritățile locale sunt cei care sunt marii consumatori, nu cred că stăm în cei 19%, dar, exact așa cum spunea și colegul, o asemenea propunere..., o asemenea problemă, iertați-mă, nu mai poate aștepta.
Avem organizații, avem tot ce trebuie, dar trebuie să încheiem o dată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.