Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2015
procedural · respins
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
## **Domnul Ioan Chelaru:**
## Mulțumesc.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința plenului de astăzi și să vă anunț că, din totalul de 167 de senatori, și-au înregistrat prezența 98, au răspuns apelului nominal 88, cvorumul legal de lucru fiind îndeplinit, adică minimum 84.
Ședința plenului de astăzi este condusă de subsemnatul, asistat de domnii secretari Alexandru Pereș și Ion Rotaru.
Vă aduc la cunoștință programul pentru astăzi, care a fost aprobat de Biroul permanent și care înseamnă:
– 9.00–10.30, declarațiile politice. Așa cum știți, ele s-au încheiat la ora 10.30;
– de la 10.30..., de fapt, de la 10.50 la 13.00, lucrări în plenul Senatului, cu dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi.
Așa cum bine ați văzut, ele sunt foarte multe.
Sunt intervenții legate de program?
Dacă nu, supun aprobării dumneavoastră programul de lucru pentru astăzi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.