Ioan Chelaru

## **Domnul Ioan Chelaru:**

Mulțumesc, domnule președinte. Stimat Senat,

În primul rând, permiteți-mi să o felicit pe colega noastră Rozalia pentru echilibrul declarației politice de astăzi. Sper că întregul Grup parlamentar al UDMR va păstra, pe parcursul celor patru ani, același echilibru.

În al doilea rând, aș vrea să-mi încep declarația politică citând un personaj, din păcate, de tristă faimă pentru România, Monica Macovei.

„De ce candidez?”, spune dumneaei.

„Pentru că vrem un PDL reformat, vrem o conducere credibilă în fața electoratului nostru, din care o parte ne-a abandonat, și ne adresăm clasei de mijloc, României vrednice.”

Și acum, declarația politică: „În România vrednică, buldogii latră și poșetele trec”.

## Stimați colegi,

Ai spune, în mod normal, că oamenii trebuie să aibă memorie și bun-simț. Lupta pentru putere în PDL ne demonstrează, zilele acestea, contrariul acestei afirmații.

Au fost depuse trei candidaturi la șefia partidului. Una, oarecum firească, a actualului președinte PDL, Vasile Blaga, cel care, de bine, de rău, a reușit să nu trimită partidul sub pragul electoral la ultimele alegeri parlamentare, deși acesta ar fi trebuit să fie rezultatul firesc al ultimilor patru ani de guvernare portocalie dezastruoasă.

A doua candidatură, deloc surprinzătoare, a veșnicei portavoci cotroceniste, favorita numărul unu a președintelui, doamna Elena Udrea. În siguranță, sub umbrela prezidențială, aceasta își arogă scutul invincibilității, uitând că a te afla sub protecție nu înseamnă a te transforma în zeu sau, măcar, semizeu. Mai mult, de la înălțimea tocurilor de zece sau mai mulți centimetri, face aroganța populismului, afirmând că toată conducerea partidului, fostă, actuală sau viitoare, trebuie să se întoarcă la opincă și să asculte vocea celor mulți.

A treia candidatură, peste care mi-aș fi dorit să pot trece, este cea a Monicăi Macovei, această alintată Ioana d’Arc a politicii românești. Imaginea și-o construiește singură, afirmând că steagul PDL era în noroi, iar dânsa, ca o veritabilă revoluționară, s-a simțit datoare să-l ridice.

Parcă i-aș fi dat mai multă crezare dacă moțiunea depusă în vederea candidaturii, numită – eu știu, poate bine inspirat – „Reformiștii”, nu ar fi părut scrisă de un elev de clasa a IV-a, și acela corijent.

Din fericire pentru poporul român, care a trebuit să îndure această plagă portocalie atâția ani de zile, la conducerea PDL va veni tot cine vrea Traian Băsescu și, poate, de data aceasta, partidul nu va mai trece pragul electoral.

Vă mulțumesc.