Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2008
other · respins
Ioan Chelaru
Discurs
## **Domnul Ioan Chelaru:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Don Quijote și una dintre dogmele democrației”.
Ne-am obișnuit a crede că democrația se bazează pe dispoziția majorității, așa cum se exprimă ea: în mod direct cu ocazia alegerilor locale și generale și în mod indirect prin reprezentare în Legislativ și în celelalte organisme ale statului.
Tradusă etimologic drept sistemul în care puterea aparține în mod suveran poporului, democrația are o finalitate și un sens care ne scapă cel mai adesea, și anume că nimic nu este mai important și mai măreț decât individul uman, persoană și personalitate umană.
Dacă luăm, așadar, cele două concepte – majoritate și individ –, le așezăm într-un mod corect de interpretare doctrinară, vedem că efortul majorității este doar un mijloc pentru garantarea drepturilor individului, care este suveran. Deci, prin voința comună, dorim să asigurăm împlinirea fiecăruia, repet, a fiecăruia! Și aceasta ar trebui să reprezinte una dintre dogmele democrației, nu doar teoretic, ci și faptic.
Doamnelor și domnilor senatori,
Vă mărturisesc că în ultimele luni de zile mi-au fost rezervate surprize de tot felul, dar mai ales dezamăgiri.
Mă simt și eu, ca și dumneavoastră, obosit după tirul de campanie electorală, excedat de ridicolul multor situații, jenat de ceea ce a trebuit să aud și să văd.
Cu toate acestea sau în disprețul acestora toate, resimt o doză de optimism pe care mi-o induce o experiență revelatoare și cred că ceva tocmai s-a petrecut sub ochii noștri. Este vorba despre un nou „mixaj” dialectic între cele două concepte democratice – individ și majoritate –, o reașezare care își face loc onorant în conștiința publică.
Acest nou temei se strecoară pe fondul realității de azi, în care nevoia de ordine devine patetică nostalgie a dictaturii, o lume în care nimic nu pare că se face și se leagă, o lume în care pedagogia muncii și a lucrului bine făcut este inoperantă, o lume în care însuși sensul istoriei a devenit nebulos și complet demitizat, în care nu mai aflăm de o etică a datoriei față de comunitate și, în general, o lume în care toate stau cu susul în jos.
După inventarul atâtor contingențe, revelația mi-a fost prilejuită de colegul nostru, domnul senator Sorin Oprescu. Rezultatul Domniei Sale după primul tur de scrutin din capitală, spectaculos și pentru mulți neașteptat și nedorit, ne-a amintit să prețuim potențialul individului, care este, în același timp, scop și finalitate pentru sistemul democratic.
Când a pornit în cursa electorală de unul singur, foarte mulți dintre noi – chiar și eu – am spus că este o nebunie. Am afirmat că s-a angajat ca Don Quijote în luptă cu morile de vânt, că e un temerar și aproape un sinucigaș politic.
Preocupat și eu, ca foarte mulți dintre dumneavoastră, de felul în care se așază partidele politice, mi-a scăpat faptul că alături de noi, în stradă, există o sumedenie de Oprescu. Sunt Opreștii anonimi, care luptă singuri cu viața, cu realitatea, cu sărăcia, cu administrația, cu traficul, cu greutățile și cu depărtările timpului de astăzi. Sunt aceia care trăiesc în cealaltă Românie, cea reală și majoritară.