Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Mihail Vasile-Ozunu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să fac următoarele precizări: această inițiativă legislativă a fost făcută cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, deci asociația a conlucrat cu noi la elaborarea inițiativei legislative.
Din partea ministerului nostru au existat susțineri și există, numai că punctul de vedere al Guvernului se fundamentează și pe poziția altor ministere, și aici a prevalat poziția Ministerului Finanțelor Publice.
În ceea ce privește indemnizația, este jumătate din salariul mediu brut pe care se fundamentează bugetul asigurărilor sociale pe lună.
Mai vreau să fac o precizare, că s-a pomenit aici de morți, de participanți la război. Pentru cei care au calitatea de veterani, văduve și urmași, se primesc indemnizații, iar o parte dintre acești ofițeri, care au participat, într-adevăr, și pe front – unii dintre ei –, primesc indemnizația de veterani. Acum este vorba de reparații morale pentru că au fost îndepărtați abuziv din armată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.