Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mărinică Dincă
Discurs
## Mulțumim, domnule președinte.
De fiecare dată când vreau să iau cuvântul mi se aduce aminte că sunt din Oltenia. Îmi face plăcere să-mi aduceți aminte acest lucru.
Aș vrea să lămurim câteva lucruri. Acest proiect al Ministerului Justiției a primit câteva... sau a suportat câteva amendamente pe care le aveți în mape. Și Ministerul Justiției, și CSM-ul, și Asociația Magistraților din România au fost de acord cu ele, și colegii – cu o excepție – au fost de acord cu aceste amendamente. Ce-i drept, Asociația Magistraților din România ar fi solicitat ca acest proiect să arate altfel, dar, pe amendamentele care au fost admise, au fost de acord.
Iar un al doilea aspect care trebuie să fie adus la cunoștință este legat de ce se întâmplă cu acele persoane care au fost sancționate după ajungerea la data de pensionare. Nu sunt în situația să nu primească pensii. Primesc pensie așa cum primește orice cetățean român când a ajuns la vârsta de pensionare. Diferența este că acest magistrat care are o problemă din punct de vedere penal nu mai primește pensia specială. Dar primește o pensie din sistemul comun al asigurărilor sociale, conform contributivității. Deci nu suntem în situația în care să lăsăm fără pensie un magistrat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.