Ioan Chelaru

Îmi pare rău pentru dumneavoastră.

Am spus doamna senator Elena Mitrea.

- „– Dar serviciul nu e muncă?

- Nu! Cum o să fie muncă?”

Este o realitate.

Merg mai departe. S-a terminat munca, și nu serviciul. Ne-am așezat și am băut o mică țuică, cu taică-său. Era și maică-sa. A venit și sora acestui fost coleg de vacă al meu... de păzit vaca, pardon! Și, bând o țuică, am vorbit de viață.

Și el, șoferul, zice: „Nu o duc prea rău. Am ieșit acum vreo trei ani la pensie.”

Am stat o clipă și am zis: „Cum să ieși la pensie, că tu ești de o vârstă cu mine! Or, eu muncesc.”

Adică, asta se întâmpla în ’94–’95. Era la pensie.

Am mai stat puțin și zice: „Păi și nevastă-mea este la pensie.”

A venit și soră-sa mai târziu, care era mai mică decât noi cu mult: „Păi și eu am ieșit la pensie.”

Deci ei toți erau la pensie. Singurul care muncea – să zicem – sau avea serviciu eram eu.

Este o realitate. Sunt de acord cu acest lucru. Și ea persistă, există azi, sigur că da.

Acum, vin și mă întreb: dacă realitatea este asta, iar noi, instituțiile statului...

Vedeți, mai devreme a fost o discuție despre Schengen, poftim! Părea că problema este politică. După părerea mea, este tehnică și aia, și asta, este tehnică. Atâta vreme cât aparatele statului, care sunt tehnice și depolitizate total, nu funcționează, adică în fiecare zi a acestui an, a anilor trecuți și a anilor viitori, dacă un om a ieșit la pensie anormal sau pe nedrept, sau cum se spune – și e real! –, cu dosare falsificate, ori pe handicap, ori pe sănătate, pe orice vreți... Este o realitate cu care sunt absolut de acord. Ei, cineva trebuie să-i bată zilnic la ușă, să-l ia de gât și să pună lucrurile la locul lor. Asta nu este o chestiune politică, este tehnică pur și simplu.