Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Discurs
Foarte scurt. Cu ocazia asta se mai adună colegi în sală. Vreau să fac o precizare. Poziția grupului nostru a fost prezentată de domnul senator Ilie Sârbu și subscriu la ea.
Cu toții cred că suntem de acord ca o persoană din sistemul de justiție care greșește în legătură cu aplicarea actului de justiție să aibă un regim ceva mai sever.
De altfel, vreau să fac însă precizarea că statutul de judecător, de procuror, de persoană din aparatul de justiție pentru o faptă penală săvârșită în exercițiul acestor funcțiuni duce la circumstanțe agravante și la individualizarea pedepsei; în mod firesc, ar apărea o sancțiune mai severă pentru un judecător sau procuror care săvârșește acte de corupție în exercițiul acestei funcții.
Problema de constituționalitate – și cel mai probabil se va ajunge la o asemenea discuție – ține de faptul că nu am reușit să rezolvăm sau nu am găsit o formulă foarte clară cu privire la două chestiuni: această măsură prevăzută în Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor devine, practic, o pedeapsă accesorie la o faptă penală și ea ar fi trebuit să se găsească în Codul penal. Pe de o parte.
Pe de altă parte însă, este și durata în timp a oricărei sancțiuni aplicabile în România. Ea este aplicată _sine die_ , pentru că se aplică pentru tot restul vieții, de la momentul când rămâne definitivă hotărârea de condamnare până când cel care este în cauză iese, cum se spunea odată, pe cale naturală din sistemul de pensii.
Deci, din acest punct de vedere, există discuții încă neclarificate. Și, mai mult decât atât, poate că era bine ca Ministerul Justiției, așa cum am solicitat la comisie, în colaborare cu Ministerul Muncii, să ne comunice care ar fi pensia din sistemul public de pensii, ca să fie foarte clar. Pentru că să știți că un magistrat care are acum un salariu de aproximativ 10.000 sau 9.000, sau 8.000 – că nu sunt chiar așa, pensii de 14.000 de lei pe lună, căutați la cei care dețin cheile justiției – totuși contribuie în cuantumul prevăzut de lege, raportat la un asemenea salariu, la sistemul public de pensii și era foarte bine să avem cifrele în față înainte de a lua o decizie.
Suntem Cameră decizională, nu aveam presiunea timpului, dar, în esență, tot grupul și cred că toți suntem de acord că se impune un regim sancționator mai sever pentru fapte de corupție care afectează actul de justiție. Tot ce afectează actul de justiție ar trebui sancționat dur și fără niciun fel de discriminare, privilegiu sau altă formă – eu știu? – de evitare a unor măsuri care să protejeze sistemul judiciar. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.